P**** D**
CondamnatAdmite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Baia Mare privind pe condamnatul P**** D**, fiul lui Gheorghe şi Victoria, născut la data de 14.03.1968, deţinut în executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 832/2005 a Judecătoriei Zalău, şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 1230/2006 emis de către Judecătoria Zalău şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Mîrsid, sat Firminiş nr. 67, jud. Sălaj. Cheltuielile judiciare inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 RON, rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 30.XI.2006.