N*** D*****
PetentAdmite cererea petentului condamnat Nuţă Daniel, domiciliat în com. Miroşi, sat Surduleşti, jud. Argeş, şi, în consecinţă: Dispune reabilitarea judecătorească a acestuia cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare în condiţiile art.57 şi 71 Cp, ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 809/08.05.1991 pronunţată de Judecătoria Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 1049/24.10.1991 a Tribunalului Argeş. În temeiul art. 502 Cpp dispune ca, după rămînerea definitivă a prezentei sentinţe să se facă menţiune despre aceasta pe hotărîrea prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a admis reabilitarea. În temeiul art.192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 80 RON rămîn în sarcina acestuia. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică din 31.01.2007.
Se emite adresă pentru comunicarea fişei de cazier judiciar a petentului. Se ataşează la dosar copie de pe sentinţa penală nr. 809/1991, certificată pentru conformitate cu originalul. Se întocmeşte un referat de către Biroul de Executări Penale al Judecătoriei Piteşti, pentru a preciza data şi modalitatea rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 809/1991 şi dacă petentul a achitat cheltuielile judiciare către stat la care a fost obligat prin sus-menţionata sentinţă. Pune în vedere petentului să ataşeze la dosar adeverinţă de venituri. Amână judecarea cauzei la data de 31.01.2007. Cu drept de apel odată cu fonul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Ianuarie 2007.