Dosar 6116/86/2006 din 14.12.2006

înşelăciunea (art. 215 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6116/86/2006
Data dosar:
14.12.2006
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
înşelăciunea (art. 215 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.07.2007 la ora 23:45

    Complet: C1FU penal vacanta
  • Soluţionare

    Amână pronunţarea la data de 23 iulie 2007. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iulie 2007. Respinge, ca nefondate, excepţiile relativ la necompetenţa materială a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, precum şi a Tribunalului în soluţionarea prezentei cauzei, invocate de către inculpatul R******* S******* I**. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpat, privind introducerea în cauză a Grup "SICOMIGA SINGLE MAN" Ltd în calitate de persoană responsabilă civilmente. Admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului R******* S******* I** prin rechizitoriu, formulată de procuror, în sensul reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a Cod penal. Condamnă pe inculpatul R******* S******* I**, fiul lui Ion şi Ecaterina, născut la data de 06.12.1951 în mun. Piatra Neamţ, jud. Neamţ, cu domiciliul în mun. Giurgiu, Şoseaua Bucureşti, bl.9/2S, sc. B, ap.24, jud. Giurgiu, cetăţean român, posesor al BI seria GT nr.092983 eliberat de Poliţia mun. Giurgiu, divorţat, stagiul militar nesatisfăcut, studii medii, C.N.P. *********0020, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de : - fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 290 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare; - tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art.20 rap. la art.215 alin. 1, 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi c Cod penal, după executarea pedepsei principale. Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul R******* S******* I** a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 456/21.12.2005 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4437/11.06.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală mai sus-menţionată şi repune pedepsele în individualitatea lor, astfel : - 1 (una) lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal, art. 74 al. 2 Cod penal şi art. 76 lit. e Cod penal; - 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin.1, 2, 3 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal, art. 74 al. 2 Cod penal şi art. 76 lit. b Cod penal. În temeiul art. 36 rap. la art. 34, 35 Cod penal, contopeşte pedepsele la care a fost condamnat inculpatul prin prezenta hotărâre, cu cele ce i-au fost aplicate prin sentinţa penală nr. 456/21.12.2005 a Tribunalului Suceava, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi c Cod penal, după executarea pedepsei principale, la care se adiţionează pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1103/10.11.1999 a Judecătoriei Giurgiu, rămasă definitivă prin neapelare la data de 21.12.1999, urmare a revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 456/21.12.2005 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4437/11.06.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul având de executat în total pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare şi 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi c Cod penal Face aplicarea art. 71 alin. 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, inculpatului fiindu-i interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c Cod penal. În baza art. 88 al. 1 şi art. 36 al. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă la care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă, durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 24.10.1996 la 23.11.1996, perioada executată de la 28.08.2006 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 456/21.12.2005 a Tribunalului Suceava şi dispune emiterea unui nou mandat în conformitate cu prezenta sentinţă. Respinge, ca nefondate, acţiunile civile promovate în cauză de către S.C. „MIXTA AGROZOOTEHNICA” S.R.L. VASLUI, S.C. „MARATHON” S.R.L. SATU MARE şi FUNDAŢIA „MOVILA LUI BURCEL” MICLEŞTI şi constată că S.C. „ALWO SISTEM” S.R.L. IAŞI nu s-a constituit parte civilă. În conformitate cu disp. art. 348 Cod procedură penală, anulează înscrisurile false, respectiv : - contractul de asociere nr. 161/22.08.2003, încheiat cu S.C. „MIXTA AGROZOOTEHNICA” S.R.L. Vaslui, cambia nr. 00346/C-161/15.09.2003 şi contractul de împrumut credal nr. 401/17.09.2003, prin care societatea menţionată beneficia, pentru recapitalizare, de un împrumut, în valoare de 2.500.000 euro; - contractul de asociere nr. 1022/22-45-13 din 18.11.2003, încheiat între GRUP SICOMIGA SINGLE MAN Ltd şi S.C. „MARATHON” S.R.L. Satu Mare – reprezentată de administrator Soponos Constantin Aurel, cambia nr. 1024/1023/1022/5000/22-45-13/40-30 din 18.11.2003 şi biletul la ordin din 24.11.2003 emise de Grup, pentru suma de 5.000.000 euro; - contractul de asociere nr. 00.106/22/45-3b-33/40-22-64 din 31 ianuarie 2004, încheiat cu S.C. „ALWO-SISTEM S.R.L. Iaşi şi cambia nr. 00310/00106/26.02.2004, prin care se dispune plata sumei de 12.000.000 euro; - contractul de asociere nr. 475/22/45-33/40 din 17 martie 2004, încheiat cu Fundaţia „MOVILA LUI BURCEL” şi cambia nr. 480/17.03.2004, emisă de Grup, cu o valoare de 10.000.000 euro. În baza art. 191 al. 1 Cod penal, obligă inculpatul să plătească statului, suma de 11.100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpatul R******* S******* I**, părţile civile S.C. „MIXTĂ AGROZOOTEHNICA” S.R.L. VASLUI –reprez. Cazacu Vasile şi Cazacu Olguţa, FUNDAŢIA „MOVILA LUI BURCEL” –preşedinte Guşă Gheorghe, S.C. „MARATHON” S.R.L. SATU MARE –adm. Soponos Constantin Aurel şi S.C. „ALWO SISTEM” S.R.L. IAŞI - adm. Alexandriuc Victor. Pronunţată în şedinţa publică din 23.07.2007.

  • Sedinta din data de 13.06.2007 la ora 9:00

    Complet: C1F penal (AD)
  • Amânat

    Amână pronunţarea la data de 20.06.2007, ora 14,00. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2007. Amână pronunţarea la data de 27.06.2007, ora 14,00. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iunie 2007. Redeschide dezbaterile. Se vor cita părţile. Adrese avocaţi. Termen 16.07.2007, ora 9,00. Pronunţată în şedinţa publică din 27.06.2007.

  • Sedinta din data de 28.05.2007 la ora 9:00

    Complet: C1F penal (AD)
  • Amânat

    termen la data de 13.06.2007, ora 13,00

  • Sedinta din data de 07.05.2007 la ora 9:00

    Complet: C1F penal (AD)
  • Amânat
  • Sedinta din data de 18.04.2007 la ora 9:00

    Complet: C1F penal (AD)
  • Amânat
  • Sedinta din data de 21.03.2007 la ora 9:00

    Complet: C1F penal (AD)
  • Amânat
  • Sedinta din data de 21.02.2007 la ora 8:30

    Complet: C1F penal (AD)
  • Amânat
  • Sedinta din data de 24.01.2007 la ora 8:00

    Complet: C1F penal (AD)
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD