S* M********* R****** S**
PetentIn baza art. 2781 al. 8 litera b Cpp admite plângerea formulată de petenta SC Metalimpex România SRL cu sediul în Comuna Mărăcineni, sat. Argeşelu, Judeţul Argeş, împotriva rezoluţiei din 16.02.2006 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 4436/P/2004. Desfiinţează rezoluţia susprecizată şi dispune reluarea cercetărilor faţă de autori necunoscuţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 208, 209 Cp. In cursul actelor premergătoare efectuate potrivit dispoziţiilor art. 224 Cpp, organele de urmărire penală vor proceda la identificarea angajaţilor din cadrul societăţii de pază SC Spartacus Pază şi Protecţie SRL ce au efectuat activităţi de pază la obiectivul ,,Platforma Ciumeşti” în perioada în care se reclamă sustragerile şi audierea acestora ca martori; se va efectua o cercetare la faţa locului, conform art. 129 Cpp, pentru identificarea topografiei locului faptei şi a eventualelor posibilităţi de pătrundere în incintă şi sustragere a materialului feros; se va stabili modalitatea în care a fost cântărit materialul feros la SC Automobile Dacia SA Piteşti; se vor identifica şi audia în calitate de martori angajaţii SC Automobile Dacia SA Piteşti care au întocmit documentele de livrare a materialului feros şi a persoanelor ce au efectuat operaţiunile de cântărire a mărfii; se vor administra orice alte probe si vor fi efectuate orice alte acte procedurale necesare aflării adevărului si corectei soluţionări a cauzei. In baza art. 192 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2006