Dosar 6147/86/2006 din 15.12.2006

înşelăciunea (art. 215 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6147/86/2006
Data dosar:
15.12.2006
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
înşelăciunea (art. 215 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.10.2011 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Condamnare

    În baza art.199 al.3 cod proc.penală, scuteşte pe avocat Miron Nicolae de plata amenzii în cuantum de 1.000 lei, care i-a fost aplicată prin încheierea de şedinţă din 21.09.2011. Respinge cererea formulată de avocat Călin Petre pentru inculpatul L*** N******, de repunere a cauzei pe rol. Condamnă pe inculpaţii: 1. L*** N******, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - înşelăciune prev. de art.215 al.1-5 C.p. cu aplic. art.41 al.2 C.p. (pct. I şi II expozitiv), la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev.de art.64 lit.a teza a II a , lit.b şi c cod penal, pe o perioadă de 7 (şapte) ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale; - instigare la evaziune fiscală prev. de art. 25 C.p. rap. la art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr.241/2005, cu aplic.art.41 al.2 C.p. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 25 C.p. rap. la art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr.241/2005 (pct. I expozitiv), la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev.de art.64 lit.a teza a II a , lit.b şi c cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale; - participaţie improprie la evaziune fiscală prev. de art. 31 al. 2 C.p. rap. la art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu aplic.art.41 al.2 C.p. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 31 al. 2 C.p. rap. la art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr.241/2005 (pct. I expozitiv), la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev.de art.64 lit.a teza a II a , lit.b şi c cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale; - refuzul predării documentelor contabile administratorului desemnat prev. de art.147 din Legea nr.85/2006, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev.de art. 145 din Legea nr. 64/1995 modificată (pct. IV expozitiv), la pedeapsa de 1 (an) an şi 6 (şase) luni închisoare. Anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr.427/17.11.2008 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr.5538/40/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr.4234/17.12.2009 a Î.C.C.J. În baza art. 33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă cu cea pentru care s-a dispus anularea suspendării condiţionate sus-menţionate, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 12 (doisprezece) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev.de art.64 lit.a teza a II a , lit.b şi c cod penal, pe o perioadă de 7 (şapte) ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 al. 2 Cod penal privind interzicerea drepturilor civile prev. de art.64 lit.a teza a II a , lit.b şi c cod penal. În temeiul art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 g C.p.p. şi art.124 C.p., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. (pct. II expozitiv), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale. 2. C****** C********* I***, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - înşelăciune prev. de art.215 al.1-5 C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p. (pct. I expozitiv), şi art.74 lit.a C.p. rap.la art. 76 lit.a C.p., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev.de art.64 lit.a teza a II a, lit.b şi c cod penal, pe o perioadă de 4 (patru) ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale; - evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr.241/2005 (pct. I expozitiv), prin reţinerea art.74 lit.a C.p. rap.la art. 76 lit.d C.p., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.186/14.04.2009 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr.2024/314/2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr.221/19.10.2009 a Tribunalului Suceava. Descontopeşte şi repune în individualitatea următoarele pedepse: - 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev.de art.197 al.1, 2 C.p., cu aplic.art.37 lit.a C.p.; - 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev.de art.189 al.1, 2 C.p., cu aplic.art.37 lit.a C.p., la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.692/16.11.2007 pronunţată de Judecătoria Suceava, modificată prin decizia penală nr.39/11.02.2008 a Tribunalului Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.209/7.05.2008 a Curţii de Apel Suceava; - 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev.de art.208, 209 lit.g, i C.p.; - 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev.de art.192 al.2 C.p., pentru aceste două infracţiuni, inculpatul fiind condamnat prin sentinţa penală nr.186/14.04.2009 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr.2024/314/2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr.221/19.10.2009 a Tribunalului Suceava, reţinându-se că acestea sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.692/2007 a Judecătoriei Suceava. Constată că prin fiecare din aceste două sentinţe penale menţionate (sentinţa penală nr.692/2007 şi nr.186/2009 ambele pronunţate de Judecătoria Suceava), s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.644/2005 a Judecătoriei Suceava şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, în total acesta având de executat 8 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă cu cele care au fost descontopite şi repuse în individualitatea lor, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev.de art.64 lit.a teza a II a, lit.b şi c cod penal, pe o perioadă de 4 (patru) ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 al. 2 Cod penal privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal. Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada detenţiei de la 11.07.2008 până la zi (acesta aflându-se în executarea pedepsei rezultante de 8 ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr.186/14.04.2009 a Judecătoriei Suceava). Anulează vechiul mandat de executare a pedepsei închisorii, urmând a se emite un nou mandat, în baza prezentei sentinţe, la data rămânerii definitive a acesteia. 3. MORHAN DUMITRU, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - înşelăciune prev. de art.215 al.1-5 C.p. (pct. II expozitiv), cu aplicarea art.74 lit.a C.p. rap.la art. 76 lit.a C.p., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev.de art.64 lit.a teza a II a, lit.b şi c cod penal, pe o perioadă de 3 (trei) ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale; - complicitate la participaţie improprie la evaziune fiscală prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 31 al. 2 C.p., art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr.241/2005 (pct. II expozitiv), cu aplicarea art.74 lit.a C.p. rap.la art. 76 lit.d C.p., la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare; În baza art. 33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev.de art.64 lit.a teza a II a, lit.b şi c cod penal, pe o perioadă de 3 (trei) ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 al. 2 Cod penal privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c Cod penal. În temeiul art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 g C.p.p. şi art.124 C.p., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C.p. rap. la art. 290 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale. Anulează contractul încheiat la data de 12.05.2004 între SC”ADOMIR COM”SRL Costîna, jud.Suceava şi SC”SELECT 95”SRL Bucureşti. Anulează înscrisurile false emise de SC”ADOMIR COM”SRL Costîna, jud.Suceava, după cum urmează: - fila cec BM 330 00002353 emisă către S.C. POLITEX S.A. Negreşti Oaş în valoare de 1.108.413.600 lei ROL; - fila cec BM 330 00002366 în valoare totală de 389.528.888 lei şi fila cec BM 330 00002367 în valoare de 155.811.555 lei ROL, emise către PROBEL INSTAL S.R.L. Bucureşti; - fila cec BM 330 00002361 emisă către S.C. MIXTA SILVERA S.R.L. Ploieşti, în valoare de 280.000.000 lei ROL; - fila cec BM 330 00002363 emisă către S.C. AGROM IMPORT EXPORT S.R.L. Brăila în valoare de 360.185.670 lei ROL; - filele cec BM 330 00002356 şi BM 330 00002355 emise către S.C. CHEMTRADERS S.R.L. Bucureşti, în valoare de 186.612.223 lei ROL; - filele cec BM 330 00002359 şi BM 330 00002358 emise către S.C. WEST-TIRES & CARS S.R.L. Bucureşti, în valoare totală de 384.124.060 lei ROL; - fila cec BM 330 00002403 emisă către S.C. GUSTO S.R.L. Bucureşti, în valoare de 621.251.400 lei ROL; - fila cec BM 330 00002418 emisă către S.C. FAGIOLI GOMME S.R.L. Cajvana, în valoare de 152.000.005 lei ROL; - filele cec BM 330 00002368, BM 330 00002365 şi BM 330 00002374 emise către S.C. MARCHIM PROD S.R.L. Slobozia, în valoare totală de 369.007.101 lei ROL; - fila cec BM 330 00002370 emisă către S.C. HYDROTERM S.R.L. Sf. Gheorghe, în valoare totală de 724.337.577 lei ROL; - fila cec BM 330 00002373 emisă către S.C. LIDER C.M.C. S.R.L. Suceava, în valoare de 190.840.151 lei ROL; - filele cec NM 330 00002508 şi NM 330 00002512 emise către S.C. OILSTAR S.R.L. Suceava; - biletul la ordin în valoare de 5.000.000.000 lei ROL emis de SC”ADOMIR”SRL Todireşti la data de 12.05.2004, către SC”SELECT 95”SRL Bucureşti. Anulează avizele de expediţie întocmite de către Iordan Ionel în numele SC”SELECT 95”SRL Bucureşti către SC”ADOMIR”SRL Costîna – Todireşti. Obligă în solidar pe inculpaţii L*** N****** şi C****** C********* I***, să plătească părţilor civile: - Statul Român prin ANAF Bucureşti, suma de 45.774, 26 lei reprezentând prejudiciul produs bugetului de stat; - S.C. POLITEX S.A. Negreşti Oaş suma de 1.108.413.600 lei ROL; - PROBEL INSTAL S.R.L. Bucureşti sumele de 389.528.888 lei ROL şi 155.811.555 lei ROL; - S.C. MIXTA SILVERA S.R.L. Ploieşti, suma de 280.000.000 lei ROL; - S.C. AGROM IMPORT EXPORT S.R.L. Brăila suma de 350.185.670 lei ROL; - S.C. CHEMTRADERS S.R.L. Bucureşti, suma de 186.612.223 lei ROL; - S.C. WEST-TIRES & CARS S.R.L. Bucureşti, suma de 384.124.060 lei ROL; - S.C. GUSTO S.R.L. Bucureşti, suma de 621.251.400 lei ROL; - S.C. FAGIOLI GOMME S.R.L. Cajvana, suma de 152.000.005 lei ROL; - S.C. MARCHIM PROD S.R.L. Slobozia, suma de 369.007.101 lei ROL; - S.C. HYDROTERM S.R.L. Sf. Gheorghe, suma de 724.337.577 lei ROL; - S.C. LIDER C.M.C. S.R.L. Suceava, suma de 190.840.151 lei ROL; - S.C. OILSTAR S.R.L. Suceava, suma de 3.000.000 lei ROL, reprezentând contravaloare marfă, toate sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie la care se va adăuga dobânda legală, până la data efectuării plăţii. Obligă în solidar pe inculpaţii L*** N****** şi Morhan Dumitru, să plătească părţii civile SC”SELECT 95”SRL Bucureşti suma de 2.900.000.000 lei ROL, reprezentând contravaloare marfă şi 620.000.000 lei ROL cu titlu de comision, ambele sume urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie la care se va adăuga dobânda legală, până la data efectuării plăţii. Respinge cererea formulată de partea civilă S.C. MIXTA SILVERA S.R.L. Ploieşti privind obligarea inculpaţilor L*** N****** şi C****** C********* I***, la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale. Obligă pe fiecare inculpat să plătească statului suma 11.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 3.000 lei pentru toţi inculpaţii din faza de urmărire penală – respectiv câte 1.000 lei fiecare), în care se includ şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru care s-a dispus pe parcursul cercetării judecătoreşti plata din fondurile MJLC în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 de la comunicare pentru toate părţile din dosar. Pronunţată în şedinţa publică, azi 12 octombrie 2011.

  • Sedinta din data de 05.10.2011 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 12.10.2011. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.10.2011.

  • Sedinta din data de 21.09.2011 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 07.09.2011 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 01.06.2011 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 18.05.2011 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 04.05.2011 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 06.04.2011 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 09.03.2011 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amână cauza

    PROBE

  • Sedinta din data de 09.02.2011 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 12.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amână cauza

    amână judecarea cauzei la data de 9 februarie 2011

  • Sedinta din data de 08.12.2010 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amână cauza

    lipsa procedura

  • Sedinta din data de 03.11.2010 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 06.10.2010 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 08.09.2010 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 09.06.2010 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amânat

    angajare avocat inc. Luca

  • Sedinta din data de 12.05.2010 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amânat

    lipsa procedura

  • Sedinta din data de 14.04.2010 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amânat

    LIPSA PROCEDURA

  • Sedinta din data de 20.05.2009 la ora 9:00

    Complet: C6F penal
  • Suspendat

    În temeiul art. 303 alin. 6 Cod procedură penală şi art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, suspendă judecarea cauzei privind pe inculpaţii: MORHAN DUMITRU, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 - 5 Cod penal; complicitate la participaţie improprie la evaziune fiscală, prev. de art.26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 2 Cod penal, art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 290 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal; C****** C********* I***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1-5 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal şi L*** N******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1-5 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal; instigare la evaziune fiscală, prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005; participaţie improprie la evaziune fiscală, prev. de art. 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal; refuzul predării documentelor contabile administratorului desemnat, prev. de art. 145 din Legea nr. 64/1995, modificată, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal. În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 Cod penal şi a disp. art. 215 alin. 1 şi 5 Cod penal, formulată de inculpatul Morhan Dumitru. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi inculpatul Morhan Dumitru şi de la comunicare pentru inculpaţii L*** N******, C****** C********* I***, părţile civile şi partea responsabilă civilmente. Pronunţată în şedinţa publică din 20 mai 2009.

  • Sedinta din data de 08.04.2009 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 11.03.2009 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 11.02.2009 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 14.01.2009 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 17.12.2008 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 26.11.2008 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 05.11.2008 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 15.10.2008 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 24.09.2008 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 18.06.2008 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 21.05.2008 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat

    lipsa martori

  • Sedinta din data de 23.04.2008 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 02.04.2008 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat

    PROBE

  • Sedinta din data de 12.03.2008 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 20.02.2008 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 30.01.2008 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 05.12.2007 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 14.11.2007 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 24.10.2007 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 03.10.2007 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 12.09.2007 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 20.06.2007 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat

    TERMEN 12.09.2007 C4F

  • Sedinta din data de 30.05.2007 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 25.04.2007 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 21.03.2007 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 14.02.2007 la ora 8:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 24.01.2007 la ora 8:00

    Complet: C4F penal
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD