Dosar 6232/109/2006 din 19.09.2006

Lg. 248/2005-privind regimul liberei circulatii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6232/109/2006
Data dosar:
19.09.2006
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
Lg. 248/2005-privind regimul liberei circulatii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.10.2006 la ora 8:30

    Complet: C2-Fond-Marti
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, cu sediul în Bucureşti, sector 1, str. Nicolae Iorga, nr. 29, în contradictoriu cu pârâtul Abotezătoaei Marius Bogdan, domiciliat în Bascov, sat Bascov, jud. Argeş. Dispune restrângerea exercitării dreptului de circulaţie al pârâtei în toate statele membre ale Uniunii Europene pe o periadă de 6 luni, începând cu data pronunţării prezentei sentinţe. Prezenta sentinţă se va comunica părţilor şi autorităţilor prevăzute de art. 39 alin. 3 din Legea nr. 248/2005. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10.10.2006, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.

  • Sedinta din data de 26.09.2006 la ora 8:30

    Complet: C2-Fond-Marti
  • Încheiere

Flux dosar


Actualizare GRPD