M*** I***
ContestatorA************ F********* P****** T********
IntimatRespinge ca nefondată contestaţia la executare înaintată de contestatorul Moga I Ioan în contradictoriu cu A.F.P. Târnăveni având ca obiect anularea, respectiv suspendarea formelor de executare întreprinse în baza Titlului Executoriu 263004000003271/17.10.2006. Dispune restituirea cauţiunii ( f. 27) dosar. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10 aprilie 2007.
Admite cererea formulată de avocatul contestatorului şi acordă termen de judecată pentru a da posibilitatea acestuia să depună la dosar copii ale unor acte din dosarul cu nr. 788/2002 al Tribunalului Mureş pentru dovedirea prezentei cereri.
apreciază că se impune acordarea unui nou termen de judecata pentru a da posibilitatea contestatorului să depună la dosar copia hotararii pronuntate in dosarul nr. 788/2002 al Tribunalului Mures, respectiv copii ale unor acte din acest dosar utile solutionarii prezentei cauze.
Instanta apreciind întemeiată cererea formulată urmează să o admită şi pune in vedere contestatorului sa faca dovada achitarii cauţiunii in cuantum de 600 Ron şi să completeze taxa judiciara de timbru cu 10 Ron. -
Instanta apreciind întemeiată cererea formulată urmează să o admită şi să dispună amânarea cauzei pentru a da posibilitate contestatorului să studieze întâmpinarea şi să-şi formuleze poziţia faţă de aceasta. Instanţa pune în vedere contestatorului ca pentru termenul viitor să facă dovada achitării completării taxei judiciare de timbru cu suma de 100.000 lei şi să facă dovada achitării cauţiunii în sumă de 6.000.000 lei.