S******** A***** M****
PetentAdmite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Baia Mare privind pe condamnatul S******** A***** M****, fiul lui Gheorghe şi Terezia, născut la data de 03.04.1975, deţinut în executarea pedepsei de 5 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 207/2003 a Judecătoriei Tg.Lăpuş, şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 416/2005 emis de către Judecătoria Tg.Lăpuş şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Cerneşti, sat Ciocotiş nr. 38. Cheltuielile judiciare rămân inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 RON rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 07.XII.2006.