Dosar 6288/90/2006 din 02.11.2006

limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6288/90/2006
Data dosar:
02.11.2006
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2006 la ora 08:00

    Complet: P15
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de reclamanta D******* G******* D* P*********, în contradictoriu cu pârâtul BOGZA ION VICTORAŞ. Dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtului pe teritoriul tuturor statelor Uniunii Europene, cu excepţia celor cu privire la care, persoana în cauză face dovada că are drept de intrare, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data pronunţării prezentei sentinţe. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2006.

Flux dosar


Actualizare GRPD