S****** F*****
Recurent PârâtC**** G** M****
Intimat - ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Intimat - PârâtRespinge cererea de suspendare formulată de recurentul S****** F*****, domiciliat în comuna Suseni, sat Strâmbeni, jud. Argeş a judecării recursului până la soluţionarea sentinţei civile nr. 595/31.10.2006, pronunţată de Judecătoria Costeşti în dosarul nr. 682/2006. Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul S****** F***** , domiciliat în comuna Suseni, sat Strâmbeni, jud. Argeş, împotriva sentinţei civile nr. 435/18.07.2006, pronunţată de Judecătoria Costeşti, intimaţi fiind reclamantul Chiţu Gh. Marin, domiciliat în comuna Suseni, sat Strâmbeni, jud. Argeş şi pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş, cu sediul în Piteşti, str. I.C. Brătianu, jud. Argeş. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică azi 23.11.2006, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
Pune în vedere recurentului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de9, 15 lei si timbru judiciar de 0,15 lei, sub sanctiunea anulării recursului ca netimbrat. Părtile au termen în cunostinţă. Amână judecarea cauzei la data de 23 noiembrie 2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Noiembrie 2006 la Tribunalul Arges-sectia civilă.