D******* G******* D* P*********
PetentO****** M***** N******
IntimatAdmite acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, cu sediul în Bucureşti, sector 1, str. Nicolae Iorga, nr. 29, în contradictoriu cu pârâtul O****** M***** N******, domiciliat în comuna Drăganu, sat Prislopul Mare, nr. 2, jud. Argeş. Restrânge exercitarea dreptului la libera circulaţie , în străinătate al pârâtului pe termen de 1 an, de la 30.03.2006 la 30.03.2007, după cum urmează: - de la 30.03.2006 la 31.12.2006, inclusiv , pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cu privire la care face dovada că are dreptul de intrare, - de la 01.01.2007 la 30.03.2007, pe teritoriul Spaniei. Cu apel în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23.10.2006, la Tribunalul Argeş-Secţia Civila-complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Amână soluţionarea cauzei la 23 octombrie 2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2006 la Tribunalul Argeş-Sectia Civila-complet specializat contencios administrativ si fiscal