P******** J******** C**** S******
ReclamantC******** L**** S****** N**
PârâtMinuta sentinţei civile nr. 2983/24.11.2006..Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de către Prefectura judeţului Caraş-Severin.în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al comunei Şopotu Nou şi în consecinţă: obligă pârâtul să aprobe prin hotărâre, lista spaţiilor din proprietatea privată a comunei sau din proprietatea privată a statului şi care se află în administrarea pârâtului, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor legale. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedin ţă publică, azi, 24.11.2006.
amânat pentru termenul din 24.11.2006 pentru când se vor solicita relaţii de la pârâtă şi se vor recita părţile.