B******* E**** L* A* N*** C******
ReclamantAdmite cererea de îndreptare astfel cum a fost formulată. Dispune îndreptarea erorii în sensul că numele petentei este Tupy, fostă Bozorină. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2006, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Admite cererea formulată de petenta BOZORINĂ ELENA, cu domiciliul ales la avocat Cursaru Nica - Curtea de Argeş, str Dumbrava, nr 4, judeţul Argeş. Dispune recunoaşterea efectelor hotărârii de divorţ pronunţată de Tribunalul Teritorial Viena/ Innere Stadt, Republica Austria, prin care a fost anulată căsătoria încheiată între Elena Tupy şi Markus Tupy la Oficiul Stării Civile Viena - Margareten, la data de 16.10.2001, înregistrată sub nr. 660/2001. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2006, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă.