G*** F******
ReclamantG*** C*******
ReclamantB***** E****
PârâtB***** N*****
PârâtB***** R******
PârâtSepararea celor două dosare şi apoi reîntrunirea acestora prin ataşarea dos. 6476/271/2006 care conţine cererea reconvenţională la dosarul 2142/271/R/2008 care conţine acţiunea principală.
scoate dosarul de pe rol si îl trimite la completul imediat următor pentru soluţionarea cererii de abţinere formulată de domnul judecător
Având în vedere cererea de amânare solicitată în cauză de către avocata reclamanţilor cu privire la acordarea unui nou termen de judecată în cauză în vederea conexării dosarului de trimis spre rejudecare la prezentul dosar,
Pentru a se introduce în cauză în calitate de pârâtă a Administraţiei Imobiliare Oradea,
Pentru a se face dovada soluţionării dosarului de recurs.
Având în vedere cererea de amânare solicitată în cauză de către avocata reclamanţilor prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată mai lung până la soluţionarea recursului înaintat împotriva Decizia Civilă nr.527/A/2007 a Tribunalului Bihor,
Cerere amânare
pentru ca părţile să se pronunţe asupra răspunsului la obiecţiuni depus la dosar
PENTRU A SE COMUNICA CU EXPERTUL OBIECŢIUNILE LA RAPORTUL DE EXPERTIZĂ
pentru ca părţile să se pronunţe asupra raportului de expertiză si asupra întîmpinării depuse la dosar
FAŢĂ DE LIPSA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ
lipsă expertiză