Dosar 6554/3/2005 din 25.09.2006

traficul de influenţă (art.257 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6554/3/2005
Data dosar:
25.09.2006
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
traficul de influenţă (art.257 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.11.2006 la ora 9:00

    Complet: CU1
  • Soluţionare

    Admite apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-D.N.A., împotriva sentinţei penale nr. 483/2006 a Tribunalului Bucureşti, pe care o desfiinţează şi rejudecând: În baza art. 257 Cod penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul S***** N****** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 86 ind. 1 şi art. 86 ind. 2 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani.

  • Sedinta din data de 20.11.2006 la ora 9:00

    Complet: CF9
  • Soluţionare

    faţă de lipsa de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 28 noiembrie 2006

  • Sedinta din data de 25.10.2006 la ora 12:00

    Complet: CA5
  • Încheiere

    Apreciind ca legală cererea formulată de intimatul inculpat S***** N****** de acordare a unui termen de judecată pentru a-şi angaja apărător, în raport de dispoziţiile art.6 Cod procedură penală, pentru a se da posibilitatea inculpatului să exercite pe deplin dreptul la apărare, va admite cererea, şi acordă un nou termen de judecată.

Flux dosar


Actualizare GRPD