B****** T******
ReclamantB****** I*****
ReclamantP******* T**** M*********** D**** F*****
Pârâtconstată renunţarea la judecată
Suspendă judecarea cauzei în temeiul art. 155 indice 1 Cod procedură civilă.
-amână cauza
cauza se amână în vederea depunerii la dosar a certificatului de moştenitor
cauza se amână în vederea studierii raportului de expertiză
cauza se amână în vederea achitării onoariului pentru expert
amână cauza la 10.01.2008 pentru efectuarea expertizei
cauza se amână la data de 11.12.2007, în vederea efectuării unei expertize
Pentru clarificarea situaţiei actuale juridice şi faptice a imobilului apreciază că se impune repunerea pe rol a cauzei şi recitarea părţilor.
Din lipsă de timp pentru deliberare va amâna pronunţarea asupra cauzei la data de 31 octombrie 2007.
Din lipsă de timp pentru deliberare va amâna pronunţarea asupra cauzei la data de 23 octombrie 2007
-admite cererea de amânare formulată de reprezentanta pârâtei şi acordă un nou termen pentru a da posibilitatea studierii notelor scrise.
Acordă un nou termen de judecată pentru ca reprezentantul reclamantului să depună la dosarul cauzei extras cf actualizat din anul 2002 şi o precizare cu privire la petitul 2 al acţiunii, sub sancţiunea aplicării prevederilor art 155 C.pr. civ.
cauza se amână în vederea emiterii unei adrese către Primăria Tg.Mureş - Oficiul de Stare civilă
amânarea cauzei pentru studierea înscrisurilor depuse la dosar de către reprezentantul reclamanţilor.
Apreciază că se impune acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitatea reclamantei să înainteze la dosar actele solicitate.
Amânarea soluţionării prezentei cauze pentru data de 14 martie 2007 pentru ca reprezentantul reclamanţilor să depună la dosarul cauzei acte în probaţiune.
amână cauza la 14.02.2007 pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantului de a se prezenta în instanţă pentru a susţine interesele acestuia
Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantului, sens în care dispune amânarea prezentei cauze pentru data de 19 ianuarie 2007.
Amână soluţionarea cauzei pentru a se depune la dosarul cauzei de către reprezentantul reclamanţilor, însrisurile traduse şi originalele acestora depuse la dosar în susţinerea acţiunii .
amână cauza la 21.11.2006 în vederea studierii întâmpinării, precum şi pentru depunerea actelor care au stat la baza emiterii dispoziţiei atacate