L****** P* M****
Intimat ReclamantC***** R*******
Apelant ReclamantS*** E***** S***
Apelant PârâtO****** R********** C********* D* P* L**** T********* S****
Intimat PârâtDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi decizia civilă nr.39 pronunţată la data de 27.09.2006 în dosarul nr.661/84/2005 al Curţii de Apel Cluj în sensul că se va trece corect Tribunalul Sălaj în loc de Tribunalul Cluj.Menţine restul dispoziţilor deciziei menţionate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.11.2006.
Constată că reclamanta C***** R******* a renunţat la judecarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr.38/26.05.2006 pronunţată în dosarul nr.661/84/2005 al tribunalului Cluj. Admite apelul declarat de pârâta SC ELCOND SA împotriva sentinţei civile nr.38/26.05.2006 pronunţată în dosarul nr.661/84/2005 al Tribunalului Cluj pe care o anulează în parte în ceea ce priveşte admiterea acţiunii,în parte,precizată fomulată de reclamanta C***** R*******,ca urmare a renunţării la drept.Pe fond respinge acţiunea reclamantei C***** R******* în contradictoriu cu SC ELCOND SA ZALĂU. Menţine dispoziţiile sentinţei privind pe reclamanta Lucaciu Maria. CU DREPT DE RECURS ÎN TERMEN DE 15 ZILE DE LA COMUNICARE. Prpnunţată în şedinţa publică din data de 27.09.2006.
AMÂNAT la 27.09.2006, la cererea reprezentantului pârâtei-apelante SC ELCOND SA ZALĂU, pentru a depune acte necesare soluţionării apelului, care urmează să parvină de la acţionarul majoritar al societăţii din Olanda, dar şi pentru studiul întâmpinării depusă de pârâtul-intimat ORC de pe lângă Tribunalul Sălaj.