A******** D* P********** E******* P******
ReclamantB******* M****
PârâtB******* C******
PârâtPENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia de Prprietari „Eminescu”, cu sediul în Municipiul Piteşti, Calea Bucureşti, bl.29-30, judeţul Argeş împotriva pârâţilor Bălăşoiu Mihai şi Bălăşoiu Claudia, domiciliaţi în Municipiul Piteşti, Calea Bucureşti, sc.A, ap.1, judeţul Argeş. Obligă pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 6.169.900 lei(ROL) reprezentând penalităţi de întârziere calculate pe perioada decembrie 2003-noiembrie 2005. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Noiembrie 2006
Încuviinţează cererea reclamantei prin apărător, privind acordarea unui nou termen de judecată, pentru a depune la dosarul cauzei, Hotărârea Adunării Generale , prin care s-a stabilit cuantumul penalităţilor de întârziere. Se citează pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 15.11.2006 Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2006
Încuviinţează probele solicitate de reclamantă prin apărător, aşa cum au fost formulate , proba cu înscrisuri şi interogatoriu. Se citează pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 11.10.2006 Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Iulie 2006