A******* A*****
PârâtN**** D*****
ReclamantAdmite excepţia perimării invocată de instanţă, din oficiu. Constată perimată acţiunea formulată de reclamanta N**** D***** în contradictoriu cu pârâtul A******* A*****. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9.06.2010.
În baza art.242 al.1 pct.2 Cod procedură civilă dispune suspendarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2009.
Se va reveni cu adresă către expert Titi Petrea să efectueze un suplimentul la raportul de expertiză, conform următoarelor obiective : - să se identifice suprafaţa de teren care a făcut obiectul contractului de vânzare autentificat sub nr.2646 din 10.10.2005 de Biroul Notarului Public Cîrligeanu Virginia Laura (ataşat în copie), cu rugămintea de a avea în vedere planul de situaţie întocmit cu ocazia încheierii Acestui act; - să se precizeze dacă terenul înstrăinat se suprapune cu terenul pentru care reclamanta justifică drept de proprietate.
Suspendă judecarea prezentei cauze până la soluţionarea cererii de abţinere. Trimite cauza completului C.24, completul de judecată imediat următor prezentului complet, din materie civilă ,în vederea soluţionării cererii de abţinere. Dată în şedinţa publică, azi 26 februarie 2009.
Având în vedere lipsa părţilor şi a relaţiilor solicitate, precum şi hotărârea nr. 3/21 ianuarie 2009 a Colegiului de Conducere a Judecătoriei Suceava,
Având în vedere lipsa părţilor şi a relaţiilor solicitate,
Având în vedere lipsa părţilor şi a relaţiilor solicitate
Repune cauza pe rol. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la data de 31.10.2008, pentru când se vor cita părţile. Se va emite adresă reclamantei să depună la dosar copia s.c. nr. 1475/21.02.1994 şi pârâtului şi să depună la dosar copia contractului de v-c autentificat sub nr. 615/7.02.2005. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 25.09.2008.
Amână pronunţarea cauzei la data de 25.09.2008. Pronunţată în şedinţa publică, azi 19.09.2008.
Referitor la cererea de reexaminare a amenzii judiciare aplicată prin încheierea de şedinţă din data de 20 iunie 2008 formulată de expertul tehnic judiciar Titi Petrea, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată urmând să fie admisă în consecinţă. În acest sens, instanţa are în vedere faptul că la data de 1 iulie 2008 expertul a depus la dosar suplimentul la raportul de expertiză dispus a fi efectuat în cauză. În vederea soluţionării cauzei,
Având în vedere lipsa raportului de expertiză dispus a fi efectuat în cauză
Având în vedere faptul că suplimentului la raportul de expertiză nu na fost depus la dosar nici până la acest termen de judecată,
Având în vedere lipsa suplimentului la raportul de expertiză ,
Având în vedere lipsa suplimentului la raportul de expertiză
Având în vedere lipsa suplimentului la raportul de expertiză
Se va efectua adresă exp. Titi Petrea, să răspundă la următoarele obiecţiuni : - dacă între suprafaţa de 54 ari din T.P. nr. 422/ 20 ianuarie 1995 şi suprafaţa de 20 de ari din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2815/ 27 iunie 1996 şi sentinţa civilă nr. 1475/21.02.1994 există suprapunere de teren , iar în caz afirmativ pe ce suprafaţă se suprapun ; - să se stabilească o linie de hotar, cu puncte de reper în planul de situaţie; - să se întocmească 3 planuri de situaţie distincte care să cuprindă inclusiv linie de hotar, avându-se în vedere următoarele situaţii : 1. o suprafaţă de 50 de ari deţinută de pârât ; 2. o suprafaţă de 54 de ari deţinută de pârât; 3. o suprafaţă de 5166 m.p. deţinută de pârât ; Vor fi înaintate expertului obiecţiunile formulate de reclamantă. Amână judecarea cauzei la data de 27 februarie 2008, ora 12,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţa publică, azi 29 ianuarie 2008.