Dosar 6778/90/2006 din 17.11.2006

limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6778/90/2006
Data dosar:
17.11.2006
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.11.2006 la ora 08:00

    Complet: P12
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de reclamanta D******* G******* D* P*********, în contradictoriu cu pârâtul B***** O***** C*********. Dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtului, în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cu privire la care, pârâtul face dovada unui drept de intrare, începând cu data pronunţării sentinţei, până la 31 decembrie 2006. Prezenta hotărâre se comunică părţilor, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti şi Serviciului de Paşapoarte Vâlcea. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2006.

Flux dosar


Actualizare GRPD