Dosar 6800/104/2006 din 20.11.2006

omorul (art. 174 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6800/104/2006
Data dosar:
20.11.2006
Instanta:
Tribunalul Olt
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
omorul (art. 174 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.07.2007 la ora 12:00

    Complet: PF4a
  • Condamnare

    În baza art.174 al.1 C.p. condamnă pe inculpatul ŢECU ILIE la 10 ani închisoare. În baza art.65 al.2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturile prevăzută de art.64 lit.a, b, d şi e C.p. În baza art.71 C.p. cu aplicarea art.13 C.p. aplică inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-e C.p. În baza art.350 C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului şi în baza art.88 C.p. compută din pedeapsă prevenţia începând cu data de 8.09.2006. În baza art.118 lit.c C.p. dispune confiscarea de la inculpat a cozilor de topor, o secure şi o sapă. Se ia act că partea civilă B**** I***** nu s-a constituit parte civilă. Obligă pe inculpat la 1.300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu avansat din fondul Ministerului de Justiţie. Cu apel.

  • Sedinta din data de 19.06.2007 la ora 12:00

    Complet: PF4a
  • Amânat

    Amână cauza la data de 3 iulie 2007 pentru lipsa martorului din acte Mihai Constantin , în a cărui audiere se insistă . Se va cita inculpatul la locul de detentie şi martorul din acte .

  • Sedinta din data de 05.06.2007 la ora 12:00

    Complet: PF4a
  • Amânat

    Pentru lipsa martorului Mihai Constantin amână cauza la data de 19 iunie 2007. In baza rt. 300/2 rap.la 160/b al.1 şi 3 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului.

  • Sedinta din data de 15.05.2007 la ora 10:00

    Complet: PF4a
  • Amânat

    Acordă termen la data de 5 iunie 2007 pentru lipsa martorilor din acte, Popescu Neaţu , Gherghe Frusuna, Mihai Constantin şi Magnea Ioana . Se va cita inculpatul la locul de detinere , martora Gherghe Frusuna cu mandat de aducere, iar martorii Popescu neatu, Mihai Constantin şi Magnea Ioana cu citatii .

  • Sedinta din data de 24.04.2007 la ora 10:00

    Complet: PF4a
  • Amânat

    In baza art 300/2 c.p.p. rap. la art. 160/b al. 1 c.p.p. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului T*** I*** . In baza art.160/b al. 3 c.p.p. mentine măsura arestării preventive a inculpatului . O copie se va comunica inculpatului , locului de detentie . Cheltuielile judiciare statului în cuantum de 70 lei din care 40 lei onorariu avocat oficiu rămân în sarcina statului . Acordă termen la 15.05.2007. Cu recurs .

  • Sedinta din data de 27.03.2007 la ora 10:00

    Complet: PF4a
  • Amânat

    Amână cauza la data de 24 aprilie 2007 pentru lipsa martorilor din acte Tecu Marin, Tecu Fănica, Popescu Neatu care se vor cita cu mandate de aducere .

  • Sedinta din data de 06.03.2007 la ora 10:00

    Complet: PF4a
  • Amânat

    In baza art. 300/2 c.p.p. rap la art. 160/b al.1 c.p.p. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului T*** I*** . In baza art. 160/b al. 3 c.p.p. mentine măsura arestării preventive a inculpatului . O copie se va comunica inculpatului, locului detentie . Cheltuielile judiciare în cuantum de 70 lei din care 40 lei onorariu avocat rămân în sarcina statului Cu recurs. Acordă termen fond 27. 03. 2007 pentru când se vor cita martorii din acte, Tecu Marin, Tecu Fănica şi Popescu Neaţu şi inculpatul la locul de detinere .

  • Sedinta din data de 20.02.2007 la ora 10:00

    Complet: PF4a
  • Amânat

    Amână cauza la data de 6 martie 2007 pentru lipsa părtii civile B**** I***** şi a martorilor din acte Tecu Marin , Tecu Fănica Popescu Neatu faţă de care se va repeta procedura de cotare potrivit art. 177 şi ur,m c.p.p. . Se va cita inculpatul la PMS Craiova

  • Sedinta din data de 30.01.2007 la ora 10:00

    Complet: PF4a
  • Amânat

    Introduce în cauză în calitate de parte civilă pe numita B**** I***** . Amână cauza la data de 20 februarie 2007 pentru lipsa martorilor din acte . Se va cita inculpatul la PMS Craiova , partea cvivilă B**** I***** şi martorii din acte .

  • Sedinta din data de 16.01.2007 la ora 10:00

    Complet: PF4a
  • Încheiere

    In baza art. 300/2 c.p.p. rap la art. 160/b l.1 c.p.p. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului T*** I*** . In baza art. 160/b al. 3c.p.p. mentine măsura arestării preventive a inculpatului . O copie se va comunica inculpatului, locului detentie . Acordă termen fond 30.01.2007. Cheltuielile judiciare în cuantum de 70 lei din care 40 lei onorariu avocat rămân în sarcina statului . Cu recurs în termen de 24 ore.

  • Sedinta din data de 05.12.2006 la ora 10:00

    Complet: PF4a
  • Amânat

    Pentru lipsă procedură cu inculpatul şi lipsă apărare, amână cauza la 16 ianuarie 2007

  • Sedinta din data de 23.11.2006 la ora 10:00

    Complet: PF4a
  • Încheiere

    În baza art.300/1 alin.1 c.p.p.. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului T*** I*** arestat în Arestul I.P.J.Olt. În baza art.300/1 alin.3 C.p.p. menţine masura arestarii preventive a inculpatului constatind ca temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzista si in prezent si impun privarea sa de libertate. Termen fond 5 decembrie 2006.pentru când se va cita inculpatul T*** I***. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. .

Flux dosar


Actualizare GRPD