Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. În baza art. 149/1 şi art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului Mocioc Visarion fiul lui Victor şi Ioana, născut la 16.09.1950 în comuna Beleţi-Negreşti, judeţul Argeş, CNP *********7812, domiciliat în comuna Dobreşti, sat Dobreşti, judeţul Argeş, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 20.10.2006, până la 18.11.2006, inclusiv. Cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul de avocat din oficiu va fi suportat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.10.2006.