H***** V***** M*****
InculpatG******** L****
Parte vătămatăG******** L****
Parte vătămatăŢ***** S***** M******
Martoramana pronunţarea cauzei la data de 16.03.2007 s.p.588 Condamnă pe inculpatul Herlea Vasile-Marius la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 şi 2 Cod penal (faptă săvârşită în perioada 28.08.2006 - 09.10.2006). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b şi c Cod penal, pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni. În temeiul art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv, de la data de 17.10.2006 până la data de 15.11.2006. În temeiul art. 14 Cod de procedură penală şi al art. 346 alin. 1 Cod de procedură penală, în referire la art. 998 şi urm. Cod civil, obligă pe inculpatul Herlea Vasile-Marius la plata sumei de 27,60 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, către partea civilă G******** L****. În temeiul art. 357 alin. 2 lit. e Cod de procedură penală, în referire la art. 169 alin. 1 Cod de procedură penală, dispune restituirea către partea civilă G******** L****, a sumei de 172,40 RON (sumă aflată la filele 20, respectiv 72 din dosarul de urmărire penală), respectiv restituirea către martora Ţârdea Sorina a cardului bancar aflat la fila 20 din dosarul de urmărire penală. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul Herlea Vasile-Marius, la plata sumei de 180 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.03.2007. PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor Herlea Vasile-Marius asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni.
acorda termen de judecata la data de 14 martie 2007 sala 6 - pentru lipsa de aparare a partii vătămate
acorda termen de judecata la 21.02.2007 sala 6- pentru lipsa de aparare a inculpatului