K***** M****
Apelant RECLP******* M*** T********
Intimat PÂRÂTC******** L****
Intimat PÂRÂTM********* F*********
Intimat PÂRÂTK***** V*******
Apelant RECLAdmite apelul declarat de reclamanta K***** M**** şi însuşit de moştenitorul ei legal K***** V******* împotriva sentinţei civile nr.1929/P.I./20.07.2006 pronunţată de Tribunalul Timiş – Secţia civilă - în dosarul nr.1715/C/2006 pe care o schimbă în tot şi în consecinţă: Admite acţiunea reclamantei, continuată de fiul său, K***** V*******. Dispune anularea în parte a Dispoziţiei nr.47/5.01.2006 emisă de Primarul municipiului Timişoara, respectiv a punctului 1 al dispozitivului acesteia. Obligă instituţia pârâtă la restituirea în natură reclamantului K***** V******* a parcelei de teren nr.top.30674/1/1/b de 600 m.p. rezultată din dezmembrarea parcelei iniţial înscrise în CF 70366 Timişoara, nr.top.30674/1/1 de 7511 m.p., conform expertizei efectuate în cauză de domnul ing.Albulescu Constantin, expertiză care face parte integrantă din prezenta sentinţă. Obligă aceeaşi instituţie pârâtă să stabilească în favoarea aceluiaşi reclamant despăgubirile cuvenite pentru diferenţa de 44 m.p. teren care nu mai poate fi restituit în natură şi să înainmteze respectiva dispoziţie împreună cu întreaga documentaţie aferentă acesteia, Secretariatului Comisiei Centrale pentru acordarea despăgubirilor. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2007. D. I.C.C.J. NR.6901/59/2006, D.C. 184/15.01.2009. , RESPINGE RECURSURILE R. 19.03.2009.
Pentru ca reprezentanta intimaţilor să depună la dosar o copie a Avizului Unic 1361/2004 însoţit de planşele aferente, iar acestea să fie comunicate expertului pentru efectuarea expertizei, amână cauza
Constată întemeiată cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantei apelante şi pentru comunicarea către expert a obiecţiunilor, amână judecarea cauzei
Amână judecarea cauzei la data de 20 septembrie 2007, Completul V, sala 237, pentru când reclamanta apelantă şi pârâţii intimaţi PMT şi CLMT au termen în cunoştinţă, se va comunica acestora din urmă un exemplar din raportul de expertiză, se va cita intimatul MFPB, se va lua cunoştinţă de cuprinsul raportului de expertiză şi se vor formula de către părţi eventuale obiecţiuni. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21.06.2007.
În vederea depunerii raportului de expertiză, amână judecarea cauzei
Constată întemeiată cererea de amânare formulată de reprezentanta apelantei, urmând ca expertul să fie citat ca până la termenul următor să depună raportul de expertiză, sub sancţiunea amenzii în caz de neconformare, astfel că, amână judecarea cauzei
Pentru introducerea în cauză a expertului şi efectuarea expertizei amână cauza
În vederea emiterii unei adrese la Biroul de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Timiş pentru a ne trimite o listă conţinând numele şi adresele a trei experţi topo
Pentru ca reprezentanta intimaţilor să depună documentaţia solicitată, amână cauza
Constată întemeiată cererea de amânare formulată de reprezentanta apelantei, o va încuviinţa, astfel că, amână judecarea cauzei
Pentru comunicare motivelor de apel atat Primarului Ministerului Finanţelor Publice cât şi Primarul Municipiului Timişoara