T****** E****
Recurent InculpatP****** I****
Recurent InculpatP****** I****
Recurent InculpatS*** M**** G*** P********* S** B****
Intimat Parte civilăB***** L****** V*******
Recurent InculpatAdmite recursurile declarate de inculpatele : ŢIMIRAŞ ELENA , domiciliată în Buzău, strada Stadionului , blocul 24 C, apartamentul 10, judeţul Buzău şi P****** I**** din Buzău, strada Răscoalei nr.40 , judeţul Buzău şi fără forme legale în Buzău, strada Griviţei nr.6, judeţul Buzău, împotriva deciziei penale nr. 312 din 25 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Buzău şi sentinţei penale nr. 1407 din 13 iulie 2006 pronunţată de Judecătoria Buzău , casează în parte ambele hotărâri şi în consecinţă : Reduce pedeapsa aplicată inculpatei Ţimiraş Elena la 1 an închisoare , urmând ca termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei să fie de 3 ani. Reduce pedeapsa aplicată inculpatei P****** I**** la 3 luni închisoare , urmând ca termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei să fie de 2 ani şi 3 luni. Înlătură obligarea inculpatei Ţimiraş Elena de la plata despăgubirilor civile în solidar cu inculpatul B***** L****** V******* , urmând ca suma de 540.000.000 ROL să fie suportată integral de inculpatul B***** L****** V*******. Înlătură aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatei Ţimiraş Elena . Reduce cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligată inculpata P****** I**** , la suma de 68.418.726 ROL. Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor anterioare. Respinge, ca nefondat, recursul inculpatul B***** L****** V******* , domiciliat în Buzău, strada Păcii nr. 33,judeţul Buzău şi îl obligă pe acesta la 180 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, 100 lei, reprezintă onorariu apărătorului din oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 8 februarie 2007.
Amână pronunţarea la 08.02.2007.
Amână pronunţarea la data de 7.02.2007.