Dosar 7023/90/2006 din 28.11.2006

limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7023/90/2006
Data dosar:
28.11.2006
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.01.2007 la ora 08:00

    Complet: P12
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de reclamanta D******* G******* D* P********* BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, str. Nicolae Iorga, nr. 29, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul B******** I**, fiul lui Nicolae şi Nela, născut la data de 08 iunie 1983, în oraşul Brezoi, judeţul Vâlcea, C.N.P.1830608385299, domiciliat în comuna Titeşti, sat Bratoveşti, judeţul Vâlcea. Dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtului pe teritoriul statului Grecia, pe o perioadă de 2 luni, începând cu data pronunţării prezentei sentinţe. Prezenta hotărâre se comunică părţilor, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciului de Paşapoarte Vâlcea. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2007, la sediul Tribunalului Vâlcea.

  • Sedinta din data de 08.12.2006 la ora 08:00

    Complet: P12
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la 12 ianuarie 2007, pentru când se vor cita părţile.

Flux dosar


Actualizare GRPD