M*** P****
InculpatÎn baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d C.p.p. admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva deciziei penale nr.345/A/2006 a Tribunalului Cluj, pe care o casează împreună cu sentinţa penală nr.1034/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca numai în ceea ce priveşte neaplicarea dispoziţiile art.81, 82 C.p. pedepselor de câte 3 luni aplicate inculpatului M*** P****, pentru comiterea infracţiunii prev. de art.293 C.p. şi de art.65 din Legea nr. 56/2002 cu aplicarea art.13 C.p. Rejudecând, în aceste limite, în baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei de 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art.293 C.p. pe durata termenului de încercare de 2 ani stabilit conf. art.82 C.p. termen ce a fost redus ca urmare a graţierii condiţionate a executării pedepsei. În baza art.81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art.65 din L56/2002, cu aplicarea art.13 C.p., pe durata termenului de încercare de 2 ani stabilit conf. art.82 C.p., termen ce a fost redus ca urmare a graţierii condiţionate a executării pedepsei. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8.01.2006.
Cauza s-a amânat, la cererea inculpatului, în vederea angajării unui apărător ales.