S********* P*********** D** I*********** P*************
ReclamantS***** C* C****** I - V***
PârâtC***** C******** - P*** P*****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantele Smaranda Rodica, Belchita Alexandra, Moşoia Sineta, Vilnoiu Elena, Marinescu Elena şi Odaianu Elena, cu domiciliul ales în Piteşti, str.Eroilor nr.4-6, jud.Argeş, reprezentate de SINDICATUL PERSONALULUI DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR PITEŞTI, cu sediul în Piteşti, str.Eroilor nr.4-6, jud.Argeş, în contradictoriu cu pârâtele ŞCOALA CU CLASELE I-VIII , cu sediul în comuna Călineşti, jud.Argeş şi COMUNA CĂLINEŞTI – PRIN PRIMAR, cu sediul în comuna Călineşti, jud.Argeş. Constată că reclamantele au dreptul la reducerea normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului. Obligă pe pârâta Şcoala cu clasele I-VIII Călineşti să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând plata cu ora pentru două ore săptămânal, drepturi cuvenite de la data îndeplinirii condiţiilor de vechime şi de grad didactic I, dar nu mai devreme de data de 19.10.2003 până la data pronunţării prezentei hotărâri, ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie. Obligă pe pârâta Comuna Călineşti să vireze pârâtei Şcoala cu clasele I-VIII Călineşti, fondurile necesare achitării drepturilor băneşti de mai sus. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 28.02.2007, la Tribunalul Argeş-secţia civilă-completul specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Amână judecarea cauzei la data de 28 februarie 2007, în vederea îndeplinirii în mod legal a procedurii de citare. Se citează pârâtele. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.01.2007, la Tribunalul Argeş - secţia civilă - complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Introduce în cauză, în calitate de pârâtă, Comuna Călineşti – prin primar, în loc de Primăria Comunei Călineşti. Amână judecarea cauzei la data de 31 ianuarie 2007, în vederea îndeplinirii în mod legal a procedurii de citare. Se citează pârâtele, pârâta Comuna Călineşti – prin primar cu copia acţiunii iniţiale şi a precizării acţiunii. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20. 12. 2006, la Tribunalul Argeş - secţia civilă - complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.