B******** V******
ReclamantP******* M*********** P******
PârâtRespinge obiectiunile la RET. Respinge actiunea. Cu apel.Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.10.2007, la Tribunalul Argeş-Sectia Civilă.
Amână pronunţarea la data de 29.10.2007.
Amână pronunţarea la data de 25.10.2007.
DISPUNE Amână judecarea cauzei la 18.10.2007 pentru ca pârâtul, prin reprezentantul său, să depună la dosar actele ce privesc pe fosta sotie a reclamantului. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs.
Admite cererea formulată de apărătorul contestatorului, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la 04.10.2007. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Septembrie 2007, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
DISPUNE Revine cu adresă către expert, în vederea efectuării lucrării. Amână judecarea cauzei la 20.09.2007, la cererea apărătorului contestatorului ( fiind acordat iniţial termen la data de 27.09.2007) pentru a fi depus la dosar raportul de expertiză. Părţile au termen în cunoştinţă.
Încuviinţează probele aşa cum au fost solicitate, respectiv pentru contestator proba cu expertiză, cu următoarele obiective: 1. reacutalizarea sumei achitate în ceea ce priveste imobilul din litigiu, 2. care este valoarea imobilului din litigiu, la preturile actuale, 3. să se reactualizeze cuantumul despăgubirilor. În baza art. 202 Cod pr civ desemnează, prin tragere la sorţi, pe expert contabil nr 15 de pe lista înaintată de Biroul de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Argeş, respectiv Giurcă Augustin. Se emite adresă expertului desemnat pentru a efectua lucrarea şi a o depune la dosar potrivit art. 208-209 Cod pr civ., în sensul de a alătura lucrării dovezile de citare a părţilor şi de a depune lucrarea la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată. Se emite adresă Biroului de expertize Judiciare pentru a se comunica numirea în cauză de expertului desemnat. Încuviinţează şi pentru intimat proba cu acte, pe care le va depune în termen de 5 zile. Amână judecarea cauzei la 21.06.2007. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Mai 2007- la Tribunalul Argeş, secţia Civilă.
Încuviinţează cererea formulată de reprezentanta intimatului prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune la dosarul cauzei notificarea formulată de Popescu Filofteia. Amână judecarea cauzei la 31.05.2007. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Mai 2007, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
Repune cauza pe rol pentru a se depune la dosar copie după notificarea nr. 762/2001 depusă de contestator şi o copie după notificarea formulată de Popescu Filofteia urmând a se proroga discuţiile asupra excpertizei de evaluare după depunerea înscrisurilor arătate. Se citează părţile. Termen:24.05.2007. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.04.2007, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
Amână pronunţarea la data de 26.04.2007.
Încuviinţează proba cu înscrisuri, pentru contestator. Prorogă discutarea probei cu expertiza tehnică judiciară după depunerea înscrisurilor la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei la 19.04.2007. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Martie 2007, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
Încuviinţează cererea formulată de reprezentanta intimatului privind acordarea unui termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de chemare în judecată şi pentru a formula întâmpinare. Admite întemeiată cererea formulată de apărătorul contestatorului privind acordarea unui termen pentru a studia înscrisurile depuse de intimat. Amână judecarea cauzei la data de 29 martie 2007. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Martie 2007, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Încuviinţează cererea formulată de contestatorul Brezoianu Vintilă privind acordarea unui termen pentru a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei la data de 01 martie 2007. Se citează intimatul cu copia acţiunii, potrivit art. 85 şi urm Cod pr civ. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Februarie 2007, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Scoate de pe rol cauza privind pe reclamantul BREZOIANU VINTILĂ şi pe pârâtul MUNICIPIUL PITEŞTI – PRIN PRIMAR. Înaintează dosarul spre competentă soluţionare completului de fond al Tribunalului Argeş – secţia civilă. Fixează termen de judecată la data de 1 februarie 2007. Se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.01. 2007, la Tribunalul Argeş - secţia civilă - complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.