N******* V*******
InculpatÎn temeiul art. 334 Cod pr. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei inculpatului din infracţiunea prev. şi ped. de a.rt. 79 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 în cea prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002. Condamnă pe inculpatul N******* V******* pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, c, 76 Cod penal la pedeapsa de 8 luni închisoare. În temeiul art. 81, 82 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 8 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 450 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 110 lei, contravaloarea analizelor toxicologice, ce se va vira în contul 50414557951 Trezoreria Botoşani pentru Spitalul judeţean Botoşani. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 04 ianuarie 2007.
Preşedintele completului de judecată a constatat că este incompatibil în soluţionarea cauzei pentru motivul prevăzut de art. 48 lit. e Cod procedură penală şi a formulat cerere de abţinere,
În temeiul art. 48 alin. 1 lit. e) Cod procedură penală admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Avieriţei Veronica. În temeiul art. 98 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dosarul nr. 7505/193/2006 va fi repartizat completului următor celui care a soluţionat incidentul procedural. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.11.2006, ora 12:00.
Constatând întemeiate şi utile cauzei probele solicitate de apărătorul inculpatului, instanţa le va admite, va dispune a se repeta procedura de citare cu martorii din lucrări lipsă, şi