P**** I* I****
PetentA************ N******** A P**************
IntimatÎn temeiul art. 3 al. 5 lit. a din OUG 56/2003 admite plângerea formulată de către petentul condamnat Pompa Ionel, fiul lui Ion şi Marioara, născut la data de 07.03.1969, deţinut în PMS Colibaşi, CNP – *********5013. Dispune înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicată petentului prin Hotărârea Comisiei de Disciplină din data de 29.05.2006, respectiv 4 zile izolare severă cu mustrare. În temeiul art. 192 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocat oficiu se suportă din fondurile speciale ale MJ. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2006
Se revine cu adresă către PMS Colibaşi în sensul celor menţionate în considerentele încheierii. Se citează petentul la PMS Colibaşi şi intimata. Amână judecarea cauzei la 13.11.2006. Cu recurs odată cu fondul.
Se emite adresă către PMS Colibaşi în sensul celor menţionate în considerentele încheierii. Se citează petentul şi martorul Cireaşă Daniel la PMS Colibaşi şi intimata. Amână judecarea cauzei la 16.10.2006. Cu recurs odată cu fondul.
Admite proba testimonială solicitată de către petentul deţinut şi se citează martorii la Penitenciarul Colibaşi. Se reia şi procedura de citare cu petentul şi cu intimata. Amână judecarea cauzei la data de 11.09.2006, la completul C1 Luni Sala 4. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 August 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se emite adresă BCAJ pentru apărător din oficiu pentru petentul-condamnat. Se citează petentul-condamnat . Se emite adresă către Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, în sensul celor de mai sus. Amână judecarea cauzei la17.08.2006. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iulie 2006 Preşedinte, Maria Alis Grădinariu