D******* G******* D* P********* B********
ReclamantC***** M*****
PârâtP******** D* P* L**** T********* A****
ReclamantAdmite în parte cererea reclamantei DIRECTIA GENERALA DE PASAPOARTE, cu sediul în Bucureşti, str. Nicolae Iorga nr. 29, sector 1, formulată împotriva pârâtului C***** M***** domiciliat în com. Albeştii de Argeş, sat Dobrotu, jud.Argeş , născut la data de 02.01.1962în loc.Albeşti , jud. Argeş Restrânge exercitarea dreptului la libera circulaţie în străinătate al pârâtului pe termen de 1 an, de la 01.09.2006 la 01.09.2007, inclusiv, pe teritoriul Greciei, cu excepţia cazurilor în care face dovada că are drept de intrare. Cu apel în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 29.01.2007 la Tribunalul Argeş-Secţia Civila-complet specializat contencios administrativ şi fiscal
Admite cererea formulată de reprezentantul parchetului prin care solicită amânarea cauzei pentru neîndeplinirea procedurii de citare cu părţile şi comunicarea către pârât a copiei acţiunii . Se citează părţile, pârâtul cu copia acţiunii. Amână judecarea cauzei la 29.01.2007 Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 8 ianuarie 2007 la Tribunalul Argeş-Sectia Civila-complet specializat contencios administrativ si fiscal.