P*** E****
ReclamantC****** G*******
PârâtC I***** A*****
PârâtV**** I******** T****
MartorB**** G*******
MartorDISPUNE Admite cererea Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul, preambulul şi considerentele sentinţei civile nr.1493/19.12.2007, pronunţată de Judecătoria Horezu în dosar nr.774/241/2006, în sensul că numele pârâtei Ciolpan Aurica se va menţiona, ca fiind corect,a cela de Ciolpan Aurelia. Despre prezenta încheiere se va face menţiune pe ambele exemplare originale ale hotărârii, aflate la dosar şi în mapa de sentinţe a instanţei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunciare. Pronunţată în şedinţă publică,azi, 19 mai 2009. Preşedinte,
Admite în parte acţiunea. Stabileşte linia de hotar, dintre proprietăţile părţilor conform variantei a 2-a a completării la raportul de expertiză (schiţa de la fila 150), astfel : pe latura de sud a proprietăţii reclamantei - aliniamentul 15-18 ; pe latura de nord a proprietăţii reclamantei - aliniamentul 6-1. Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind revendicarea şi c/valoarea gardului. Compensează între părţi cheltuielile de judecată. Cu recurs, în termen de 15 zile, de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 decembrie 2007.
Amână pronunţarea la data de 19.12.2007 pentru deliberare
Amână pronunţarea, pentru concluzii scrise, la 12 decembrie 2007.
Amână cauza pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de raportul de expertiză.
Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.
Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.
Amână cauza la 26 septembrie 2007.
amână cauza la 5 septembrie 2007.
Amână cauza la 20 iunie 2007
AMÂNĂ CAUZA LA 6 IUIE 2007.
Amână cauza la 16 mai 2007 .
Amână cauza pentru lipsa completării la raportul de expertiză (expertClăianu Titu), lipsă raport de expertiză(expert Constantinescu Liviu),lipsă martori.
amână cauza la 11 aprilie 2007 pentru a se reveni cu adresă la expertul Clăianu Titu.
AMĂNĂ CAUZALA 14 MARTIE 2007 PENTRU LIPSA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ SI PENTRULIPSA MARTORULUI CIOLPAN IRINEL.
AMÂNĂ CAUZA LA 21FEBRUARIE 2007 PENTRU CÂND SE VOR CITA MARTORII CIOLPAN IRINEL SI VELCU ANA.
Amână cauza la 24 ianuarie 2007 pentru citarea martorei Velcu Ana.