Dosar 779/217/2006 din 31.10.2006

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 779/217/2006
Data dosar:
31.10.2006
Instanta:
Judecătoria Darabani
Departament:
Darabani
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.06.2007 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul R*** P****, , pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.e,g şi i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, 42 Cod penal, art.37 lit.a şi 37 lit. b Cod penal, art. 74 lit. şi 76 Cod penal la 2 (doi) ani închisoare. Interzice exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a - II-a, lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art.88 Cod penal deduce din pedeapsă durata arestării preventive începând cu data de 10.10.2006, orele 17, 00 şi până la zi şi menţine starea de arest a inculpatului. În baza art.61 Cod penal menţine liberarea condiţionată cu privire la restul de 1055 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1604/2005 de Judecătoria Bistriţa. Constată că părţile vătămate H******** I****, C******* M****, Topolinschi Marius Gabriel, Puşcaşu Marius şi Lăzărescu Marian-Bogdan nu s-au constituit părţi civile în proces, prejudiciul fiind recuperat. În baza art.191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească 1080 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezentând onorariu pentru asistenţa juridică din oficiu, ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Botoşani (avocat Nistor Irina -100 lei din faza de judecată şi avocat Lojniţă Oreste Ioan de la urmărirea penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat şi părţile vătămate. Pronunţată în şedinţa publică la data de 28 iunie 2007.

    Hotarare 110 din 28.06.2007
  • Sedinta din data de 14.06.2007 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Amânat

    Amână soluţionarea cauzei la data de 28 iunie 2007, ora 8,30, termen dat în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru care: - se va cita inculpatul în Penitenciarul Botoşani; - se va repeta procedura de citare cu partea vătămată Puşcaşu Marius Adrian; - se va repeta procedura de citare cu martorii din lucrări: Roman Maria, Roman Elena , Muraru Maria, Buceanu Ioan, inclusiv cu mandate de aducere şi Vicliuc Stelică - se sancţionează cu suma de 300 lei amendă judiciară martorele Roman Maria şi Roman Elena şi se va face cunoscut acestora sancţiunea dispusă de instanţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2007 .

  • Sedinta din data de 24.05.2007 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Sedinta din data de 10.05.2007 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Amânat

    S-au citit actele şi lucrările dosarului după care : avocata inculpatului solicită amendarea martorilor pentru neprezentare în instanţă în vederea depunerii mărturiei. Reprezentantul Parchetului este de acord cu cererea d-rei avocat. Instanţa, pune în discuţie obligativitatea verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în conformitate cu art. 3002 C.pr.pen. Reprezentantul Ministerului Public solicită menţinerea arestării preventive a inculpatului, precizând că motivele arestării preventive subzistă, faptele pe care acesta le-a comis prezintă un grad ridicat de pericol social întrucât, inculpatul a comis infracţiunea în formă continuată(art.41 alin.2, 42 C.pen.) şi în stare de recidivă(art.37 lit.a şi b C.pen.) iar judecarea inculpatului în stare de libertate ar favoriza unele aspecte de natură să contureze palmaresul infracţional al inculpatului. Avocata inculpatului lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa. Inculpatul, având personal cuvântul, lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa în legătură cu verificarea legalităţii şi temeiniciei menţinerii arestării preventive. Reprezentantul Ministerului Public solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a se repeta procedura de citare cu partea vătămată P****** M************ şi martorii lipsă la termenul de astăzi. În temeiul art. 304 C.pr.pen. au fost înregistrate lucrările dosarului, părţile prezente nesolicitând copii de pe notele grefierului.

  • Sedinta din data de 26.04.2007 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Amânat

    Se va repeta procedura de citare cu inculpatul , partea vătămată Puşcaşu Marius Adrian şi martorii lipsă din lucrări.Pronunţată în şedinţă publică la data de 26.04.2007.

  • Sedinta din data de 12.04.2007 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Amânat

    Amână soluţionarea cauzei la data de 26.04.2007, ora 8,30, termen dat în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru care se sor cita martorii lipsă: - se va cita inculpatul în Penitenciarul Botoşani; - se va repeta procedura de citare cu partea vătămată Puşcaşu Marius Adrian; - se vor cita martorele din lucrări: Roman Maria şi Roman Elena. - Se pune în vedere martorilor Muraru Maria, Gavriliu Angela, Vicliuc Vasilică şi Budeanu Ion să se prezinte la următorul termen fără a mai fi citaţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.04. 2007 .

  • Sedinta din data de 22.03.2007 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Amână cauza

    În temeiul art. 300 2 C.pr.pen. raportat la art.160 b alin.3 Cod procedură penală, se menţine arestarea preventivă a inculpatului R*** P****, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.e, g şi i Cod penal , cu aplic. art. 41 alin.2, 42 Cod penal şi art.37 lit.a şi 37 lit. b Cod penal; Fixează termen de judecată la data de 12.04.2007, ora 8.30 pentru care: Se va cita inculpatul deţinut în Penitenciarul Botoşani; Se va comunica inculpatului măsura dispusă de instanţă; Se va repeta procedura de citare cu partea vătămată Puşcaşu Marius Adrian; În baza art.198 alin.2 Cod procedură penală se sancţionează martorele Roman Maria şi Roman Elena cu suma de 250 lei amendă judiciară pentru lipsa la 3 termene consecutive; Se va face cunoscut martorelor sancţiunea dispusă de instanţă cu menţiunea că au drept de reexaminare în termen de 10 zile de la comunicare: Se vor cita martorii din lucrări; Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare, pentru inculpat; Pronunţată în şedinţa publică din 22.03.2007.

    Incheiere de sedinta din 22.03.2007
  • Sedinta din data de 08.03.2007 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Amânat

    se va cita inculpatul de4ţinut în Penitenciarul Botoşani; se va repeta procedura de citare cu părţile vătămate Topolinschi Marius Gabriel şi Puşcaşu Marius Adrian; se vor cita martorii Roman Maria şi Roman Elena cu menţiun ea " sub sancţiuea amenzii" şi Casandrei Constantin, Covaliu Constantin şi Muraru Maria.

  • Sedinta din data de 22.02.2007 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Amânat

    Se va cita inculpatul în Penitenciarul Botoşani.Se va reintera procedura de citare cu părţile vătămate Topolinschi Marius Gabriel şi Puşcaşu Marius Adrian şi martorii din lucrări Roman Maria şi Roman Elena, cu menţiunea"sub sancţiunea amenzii" pentru martori. Se vor cita martorii din lucrări: Surugiu Aurel,Isbăşescu Aurora, Grădinariu Vlad şi Rudişteanu Vasile. Pronunţată în şedinţă publică la data de 22.02.2007.

  • Sedinta din data de 08.02.2007 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Amânat

    se menţine arestarea prevenită a inculpatului R*** P****; se va comunica Penitenciarului Botoşani, măsucra dispusă de instanţă

  • Sedinta din data de 25.01.2007 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Amânat

    se va cita inculpatul în Penitenciarul Botoşani, se va repeta procedura de citare cu părţile vătămate, se vor cita martorii din lucrări: Aiacoboaie Petrică, Roman Maria şi Roman Elena.

  • Sedinta din data de 11.01.2007 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Încheiere

    Se va repeta procedura de citare cu părţile şi martorii lipsă din lucrări.Se va cita inculpatul în Penitenciarul Botoşani.

  • Sedinta din data de 14.12.2006 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Amânat

    În temeiul art.300 ind.2 C.pr.pen. s-a efectuat verificarea legalităţii şi menţinerii arestării preventive a inculpatului. S-a uaudiat partea vătămată şi martorii prezenţi, declaraţiile acestora fiind consemnate în procese-verbale aparte, ataşate la dosar(filele 208-210). Se va cita inculpatul în P.R.M.S.- Botoşani; se vor cita martorii Matei Ovidiu, Aiacoboaie Petrică şi Roman Maria.

  • Sedinta din data de 23.11.2006 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Amânat

    SE VA REPETA PROCEDURA DE CITARE CU INCULPATUL, PĂRŢILE VĂTĂMATE LIPSĂ ŞI MARTORII DIN LUCRĂRI, CU MENŢIUNEA PENTRU ACEŞTIA DIN URMĂ"SUB SANCŢIUNEA AMENZII".

  • Sedinta din data de 09.11.2006 la ora 8:30

    Complet: A1
  • Amânat

    Se va repeta procedura de citare cu părţile vătămate şi martorii din lucrări lipsă la termenul de astăzi. Se va cita inculpatul în P.R.M.S.-Botoşani.

Flux dosar


Actualizare GRPD