Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite apelul declarat de apelanta Direcţia Generală a Paşapoartelor-Bucureşti din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, împotriva sentinţei civile nr.229/S din data de 1 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge cererea formulată de petiţionara Direcţia Generală a Paşapoartelor Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul Rupi Iosif.
Hotarare 215/Ap din 23.10.2006Pentru ca apelanta sa faca dovada achitarii taxei judiciare de timbru, acorda termen de judecata la data de 23.10.2006.
Incheiere de sedinta din 16.10.2006