Dosar 8047/325/2006 din 16.10.2006

înlocuirea pedepsei amenzii penale (art.449 ind.1 C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8047/325/2006
Data dosar:
16.10.2006
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
JUDECĂTORIA TIMIŞOARA
Obiect:
înlocuirea pedepsei amenzii penale (art.449 ind.1 C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.04.2007 la ora 09:00

    Complet: C6P(C46)
  • Soluţionare

    În temeiul art. 631 C.p şi art. 4491 C.p.p., admite sesizarea Biroului de executări penale din cadrul Judecătoriei Timişoara, privind transformarea amenzii penale în închisoare, faţă de condamnatul H.C. Dispune înlocuirea pedepsei de 2.000 (două mii) RON amendă penală, aplicate condamnatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 al.2 C.p., prin sentinţa penală nr. 3079/17.11.2005 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare, în pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. Interzice condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,c Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2(doi) ani şi 3(trei) luni, în condiţiile art. 82 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p., suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 26.03.2007 la ora 09:00

    Complet: C6P(C46)
  • Amânat

    Revenirea cu adresă la locul de muncă al condamnatului.

  • Sedinta din data de 12.03.2007 la ora 09:00

    Complet: C6P(C46)
  • Amânat

    Revenirea cu adresă la SPCEP şi la locul de muncă al condamnatului.

  • Sedinta din data de 19.02.2007 la ora 09:00

    Complet: C6P(C46)
  • Amânat

    Citarea condamnatului la locul de muncă, revenirea cu adresă la SPCEP Timişoara şi emiterea unei adrese la locul de muncă al condamnatului pentru a comunica veniturile acestuia.

  • Sedinta din data de 29.01.2007 la ora 09:00

    Complet: C6P(C46)
  • Amânat

    În vederea revenirii cu adresă la SPCEP Reşiţa şi IGP de Frontieră, emiterii de adrese la SPCEPTimişoara, ITM Caraş Severin şi Timiş, Primăria Reşiţa şi Timişoara.

  • Sedinta din data de 08.01.2007 la ora 09:00

    Complet: C6P(C46)
  • Amânat

    Revenirea cu adresă la SPCEP , emiterea de adrese la ANP, IGP, IG de Frontieră.

  • Sedinta din data de 11.12.2006 la ora 09:00

    Complet: C6P(C46)
  • Amânat

    Pentru revenirea cu adresele emise la AFP Reşiţa şi SPCEP Reşiţa şi citarea condamnatului cu mandat de aducere.

  • Sedinta din data de 20.11.2006 la ora 09:00

    Complet: C6P(C46)
  • Amânat

    Citarea condamnatului la cele 2 adrese cu mandat de aducere şi emiterea unei adrese la Administraţia Financiară Reşiţa pentru comunica dacă s-a achitat amenda penală.

Flux dosar


Actualizare GRPD