V***** C*************
InculpatCondamnă pe inculpatul Varzar Ciprian - Marius pentru săvârşirea infracţiunii de cerşetorie prev. şi ped. de art. 326 Cod penal la pedeapsa de 5(cinci) luni închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) , pe durata şi în condiţiile art. 71 Cod penal. În temeiul art. 81 şi 71 alin. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni. În temeiul art. 359 Cod de procedură penală se pun în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni. În temeiul art. 191 Cod de procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare. cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2007, ora 15:00
Amână pronunţarea pentru data de 22.05.2007.
Având în vedere adresa S.M.L. Botoşani, instanţa va dispune a se reveni cu adresă la inculpat pentru a se prezenta la sediul serviciului de Medicină Legală Botoşani în orice zi de joi, cu buletinul de identitate, în vederea examinării, revenindu-se totodată şi cu adresă la SML Botoşani aducându-li-se la cunoştinţă că taxa de expertiză va fi achitată din fondurile Ministerului Justiţiei,
Având în vedere adresa S.M.L. Botoşani, instanţa va dispune a se reveni cu adresă la inculpat pentru a se prezenta la sediul serviciului de Medicină Legală Botoşani în orice zi de joi în vederea examinării, revenindu-se totodată şi cu adresă la SML Botoşani aducându-li-se la cunoştinţă că taxa de expertiză va fi achitată din fondurile Ministerului Justiţiei,
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa va amâna cauza şi va dispune să se facă adresă Laboratorului de Medicină Legală Botoşani pentru a efectua expertiza medico-legală de evaluare a capacităţii de muncă a inculpatului, care să stabilească dacă acesta suferă de vreo boală ori infirmitate fizică sau psihică şi dacă această boală sau infirmitate îi afectează capacitatea de muncă, contravaloarea raportului de expertiză urmând a fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Se va face adresă inculpatului pentru a i se comunica data prezentării la LML Botoşani în vederea expertizării.
Faţă de lipsa inculpatului, instanţa va acorda un nou termen de judecată pentru când va dispune a se face adresă acestuia, să se prezinte în instanţă, deoarece se va pune în discuţie necesitatea efectuării expertizei capacităţii de muncă.
Instanţa consideră necesar a se face adresă la Spitalul de Psihiatrie Botoşani pentru a ne comunica dacă inculpatul a fost internat, iar în caz afirmativ să ne înainteze copii după foile de observaţie, urmând a se pronunţa asupra expertizei privind capacitatea de muncă la termenul viitor,
Faţă de lipsa inculpatului instanţa consideră necesară citarea acestuia cu citaţie şi cu mandat de aducere, şi a se face adresă la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru a întocmi un referat de evaluare pentru inculpat, Având în vedere lipsa martorului din lucrări,instanţa va dispune a se reveni cu procedura de citare a acestuia,