I******* V******
ReclamantP******* C****** M*******
PârâtRespinge actiunea formulată de reclamantul I******* V****** domiciliat în comuna Malureni, sat Toplita, judetul Argeş împotriva pârâtei P******* C****** M******* cu sediul în comuna Malureni, judetul Argeş, ca nefondată. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronuntată în şedinţă publică astăzi 8 mai 2006 la Tribunalul Argeş-Sectia Civila-complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Se citează reclamantul cu copie de pe întampinarea formulată şi depusă la dosar de pârâta . Se emite adresă către pârâta pârâtei în sensul de a comunica modalitatea de solutionare a cererilor formulate de reclamant cu privire la recunoasterea dreptului de proprietate aşa cum s-a solicitat. Amână judecarea cauzei la 8 mai 2006. Cu recurs odată cu fondul. Pronuntată în şedintă publică astazi 3 aprilie 2006 la Tribunalul Arges-Sectia Civila-complet specializat contencios administrativ si fiscal
In vederea soluţionarii cererii de abţinere formulată de magistratul Sabin Viorel Tănăsescu, cerere care face obiectul dosarului nr. 929/2005, cu termen de judecată la data de 7 martie 2006 ,amână judecarea cauzei la 3 aprilie 2006. Se citeaza reclamantul. Cu recurs odată cu fondul. Pronuntată în şedintă publică astazi 6 martie 2006 la Tribunalul Arges-Sectia Civila.