B******** G* C*******
PetentÎn temeiul art. 42 Cpp rap. la art. 460 al. ultim Cpp declină competenţa soluţionării cauzei, având ca obiect contestaţia la executare formulată de către petenta Bituleanu Cristina, fiica lui Gică şi Floarea, născută la 02.07.1975 în Bucureşti, domiciliată în comuna Vedea, jud. Argeş, în prezent deţinută în PMS Colibaşi, CNP – *********0048, în favoarea Tribunalului Argeş. În temeiul art. 192 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocat oficiu se suportă din fondurile speciale ale MJ. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se emite adresa catre Baroul Arges pentru desemnarea unui aparator din oficiu pentru petenta. Se emite adresa catre PMS Colibasi pentru a ne inainta o copie de pe mandatul de executare a pedepsei inchisorii. Se citeaza petenta la PMS Colibasi. Amână judecarea cauzei la 25.09.2006,completul 1,luni sala 4. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 August 2006