F***** C* V***** A****
PetentÎn temeiul art. 461 al. 1 Cpp respinge contestaţia la executare formulată de către petentul condamnat Fleşer Vasile Auraş, fiul lui Constantin-Doru şi Marilena-Victoria, născut la data de 21.01.1976 în Ploieşti, jud. Prahova, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, str. Aleea Privighetorilor nr. 4, bl.11, sc.B, ap.18, jud. Vâlcea, în prezent deţinut în PMS Colibaşi, CNP – *********4272, ca neîntemeiată. În temeiul art. 192 al. 2 Cpp obligă pe petent la 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care 40 lei onorariu avocat oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2006
Se revine cu adresă către Judecătoria Horezu, în atenţia preşedintelui instanţei, pentru a ne înainta copie de pe Sp 1461/2004, cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii ei definitivă. Se citează petentul la PMS Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 20.11.2006. Cu recurs odată cu fondul.
Se revine cu adresă către Judecătoria Horezu, în atenţia preşedintelui instanţei, pentru a ne înainta copie de pe Sp 461/2004, cu menţiunea modalităţii şi datei rămânerii ei definitivă. Se citează petentul la PMS Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 23.10.2006. Cu apel odată cu fondul.
Se emite adresă către Judecătoria Horezu în sensul celor menţionate în considerentele încheierii. Se citează petentul la PMS Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 25.09.2006. Cu apel odată cu fondul.
Se emite adresă către B.C.A.J. Argeş pentru a desemna petentului un apărător din oficiu. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi pentru a ne comunica, în copie, mandatul în a cărui executare se află condamnatul şi data încarcerării acestuia. Se emite adresă către I.P.J. Prahova pentru a ne comunica fişa de cazier a petentului. Se reia procedura de citare cu petentul Amână judecarea cauzei la data de 28.08.2006, la completul C1 Luni Sala 4. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 August 2006