L***** G* D***** A*****
Inculpat av. Chiosa GenovelD***** M****
Parte vătămată. . .
Inculpat. .
Inculpat. . .
InculpatÎn baza art.208 al.1-209 al.1 lit.a, g, i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.74 lit.c şi 76 lit.d, a art.99 şi 109 Cod penal condamnă pe inculpatul LEFTER DANIEL-ADRIAN la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art.83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată executării pedepsei de 4 (patru) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.3048/11.11.2003 a Judecătoriei Tulcea şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată pentru fapta ce formează obiectul prezentei cauze, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă rezultantă, de 1 (un) an închisoare. În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b, c Cod penal, pe durata executării pedepsei. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Ia act că partea vătămată D***** M**** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art.191 alin.1 C.proc.penală, obligă inculpatul la 60 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare pentru părţile lipsă şi pentru inculpat şi de pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 06 iunie 2007.
Amână pronunţarea cauzei la data de 06.06.2007.
Amână pronunţarea cauzei la data de 05.06.2007.
Amână judecata cauzei la data de 01.06.2007 pt. efectuarea referatului de evaluare psihico-socială de către serviciul de Probaţoine referitor la inculpatul Lefter Daniel-Adrian. Nu se mai impune citarea în cauză a celorlalţi inculpaţi.
Amână judecata cauzei la data de 18.05.2007 pt.îndeplinirea procedurii de citare cu celelalte părţi din ds. de fond şi pt. efectuarea referatului de evaluare pt inc. minori la data sav. faptei.
amâna cauza pentru lipsa inculpatului
amanat la 16.03.2007 pentru a se reveni cu adresa catre interpol
Amână judecarea cauzei la data de 16.02.2007 pt. a se efectua adresă la Interpol şi citarea cu mandat de aducere a inculpatului.