C****** C* M**** L********
CondamnatAdmite propunerea Comisiei din cadrul Penitenciarului Colibaşi. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Chintea Mihai Laurentiu, fiul lui Corneliu şi Floarea, născut la data de 29.10.1977 în Râmnicu Vâlcea, Jud. Vâlcea, CNP *********4202. Atrage atenţia condamnatului asupra prevederilor art. 61 C.pen. În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 3 zile. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 August 2006
Se revine cu adresă către Penitenciarul Colibaşi, în sensul celei de la fila 6 din dosar. Amână judecarea cauzei la data de 11.08.2006. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Iulie 2006
Repune cauza pe rol pentru a se solicita de la PRMS Colibasi relatii despre starea sanatatii condamnatului, tratamentul efectuat si rezultatele obtinute, respectiv copia dosarului medical. Fixeaza termen la 28.07.2006. Se va cita condamnatul. Cu recurs odata cu fondul.