S* T*********** D**** S*
PetentA**************** T*************** C************* S* T*********
aaa501_Dosar nr. 8921/2006 R O M Â N I A JUDECĂTORIA PITEŞTI SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 3772 Şedinţa publică de la 22 Septembrie 2006 Completul compus din: PREŞEDINTE Florina Mitrofan Grefier Stana Bădescu Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent S* T*********** D**** S* şi pe organ constatator A**************** T*************** C************* S* T*********, având ca obiect - plângere contravenţională (O.G. 2/2001). La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns consilier juridic Mariana Banu pentru petentă, lipsind organul constatator. Procedura legal îndeplinită. Acţiune scutită de plata taxei de timbru. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: Se desprind filele13-15 din dosar reprezentând copie întâmpinare şi se comunică reprezentantei petentei. Reprezentanta petentei depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică şi arată instanţei că locul săvârşirii contravenţiei este Piscani, judeţul Argeş. În raport de această precizare instanţa pune în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti. Reprezentanta petentei solicită respingerea excepţiei, considerând că Judecătoria Piteşti este competentă să soluţioneze cauza. Instanţa rămâne în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, după care, INSTANŢA Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Pitesti sub nr.8921/2006, Autoritatea Rutieră Română-A.R.R., in calitate de organ constatator, a inaintat spre competenta solutionare instantei de judecata, plangerea contraventionala formulata de petenta S.C. TRANSPORTURI DACIA S.A. împotriva procesului verbal seria AIR nr. 0041775/09.03.2006. Se inregistreaza plangerea petentei de către Autoritatea Rutieră Română-A.R.R., in calitate de organ constatator, plangere prin care acesta solicita admiterea plângerii şi anularea procesului-verbal. In drept, plangerea se intemeiaza pe disp. OG 2 / 2001. Impreuna cu plangerea contraventionala Autoritatea Rutieră Română-A.R.R., in calitate de organ constatator, a inaintat spre competenta solutionare instantei de judecata, referatul cu caracter de intampinare, aratand ca petentul a incalcat prevederile art.58 alin.1 lit.e) din O.U.G. nr.109/2005. Se precizeaza in continuare ca in data de 09.03.2006, în localitatea Piscani a fost oprit autovehiculul AG-03-JGM, aparţinând petentei, care efectua transport public de personae prin servicii regulate speciale în traffic pe ruta Colibaşi-Berevoieşti-Bădeşti fără a deţine la bordul autovehiculului documentul de transport însoţită de caietul de sarcini al acestuia în original, încălcând prevederile art.58 alin.1 lit.e) din O.U.G. nr.109/2005. Petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala de 1.000 RON. Agentul constatator apreciaza ca procesul verbal a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor legale astfel incat a solicitat mentinerea acestuia. In drept s-au invocat disp. art. 115-118 Cod proc.civ. şi ale O.U.G. nr.109/2005. S-a administrat proba cu inscrisuri. Examinand actele si lucrarile dosarului instanta constata ca : Locul săvârşirii contravenţiei este localitatea Piscani. La data de 22.09.2006 instanţa din oficiu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti. Potrivit disp. art.137 alin.1 Cod proc.civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”. Analizând excepţia invocată instanţa constată că localitatea Piscani este situată în circumscripţia Judecătoriei Cîmpulung. Potrivit dispoziţiilor art.32 alin.2 din O.G. nr.2/200, plângerea se soluţionează de judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Cum în cauză judecătoria în a cărei circumscripţie s-a săvârşit contravenţia este Cîmpulung, în raport de disp. art. 158 alin.1 Cod proc. civ. raportat la disp. art.32 alin.2 din O.G. nr.2/2001, instanţa va admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti. Declină competenţa de soluţionare a cauzei formulată de petenta S* T*********** D**** S*, cu sediul or. Mioveni, B-dul Dacia, nr. 129, jud. Argeş, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Rutieră Română-A.R.R, cu sediul Bucureşti, B-dul Dinicu Golescu, nr. 38, Sector 1, în favoarea Judecătoriei Câmpulung. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2006 Preşedinte, Florina Mitrofan Grefier, Stana Bădescu Red.teh.red.F.M. 27 Septembrie 2006 2/ex