C****** G** G*******
InculpatD******* D**** - M****
Parte civilăC***** I**
Parte civilăN**** F*****
Parte civilăI****** R***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul CĂLIMAN GHEORGHE pentru comiterea infracţiunilor de: - înşelăciune prev. de art. 215 alin.1,2 din Codul penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin.2, 42, art. 74 lit.a, 76 din Codul penal la pedeapsa de 2 ani închisoare ( fapte săvârşite în intervalul noiembrie 2005- ianuarie 2006); - furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.g din Codul penal cu aplicarea disp. art. 41 alin.2, 42, art. 74 lit.a, 76 din Codul penal la pedeapsa de 2 ani închisoare (fapte datând din decembrie 2006). În temeiul art. 33 lit.a, 34 din Codul penal contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare. În baza disp. art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 82 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare. Face în cauză aplicarea disp. art. 71 şi art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul art. 71 alin.5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. Admite, în parte, acţiunea civilă promovată în cauză de către partea civilă Chiriac Petru în sensul că obligă inculpatul Căliman Gheorghe să-i plătească daune materiale în sumă de 110 lei. Obligă inculpatul să achite părţii civile Dragomir Dănuţ Mihai despăgubiri civile în sumă de 500 lei. Constată că restul părţilor vătămate respectiv C***** I**, N**** F*****, I****** R***, Paşnicu Costel, Dragomir Cătălin Ion, Chiriac Mihai, Şchiopu Ana, Nigel Gheorghe, Paşnicu Dorel, Cobzariu Georgel, Cobzariu Ion, Dragomir Ionel, Bejan Didi, şi Negel Neculai nu au formulat pretenţii financiare în cauză. În temeiul art. 118 lit.e din Codul penal dispune confiscarea de la inculpat, în folosul statului, a sumei de 40 lei. În temeiul art. 191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 190 lei. Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei se va vira Biroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 septembrie 2007.
Faţă de lipsa părţilor şi constatând că nu au fost citate toate părţile în urma repunerii cauzei pe rol, instanţa consideră necesar a se reveni cu citarea acestora, Totodată, pentru a se clarifica situaţia prejudiciului consideră necesar a se emite adresă părţilor civile ( mai puţin Dragomir Dănuţ Mihai şi Chiriac Petru), care nu au fost prezente în instanţă, punându-li-se în vedere să precizeze dacă au pretenţii băneşti şi în ce sumă , în caz contrar instanţa va considera că nu au pretenţii financiare de la inculpat, iar dacă nu au posibilitatea să se prezinte în instanţă să formuleze pretenţiile în scris,
J U D E C A T A Deliberând, instanţa constată necesară repunerea pe rol a cauzei pentru a se lua un supliment de declaraţie părţii civile Chiriac Petru în vederea clarificării situaţiei prejudiciului, respectiv stabilirii persoanelor care nu au fost despăgubite până în prezent. Ca urmare, va dispune citarea inculpatului, a părţilor vătămate Chiriac Mihai, Şchiopu Ana, Negel Neculai, Bejan Didi şi a părţilor civile. Va dispune emiterea mandatului de aducere pe numele părţii civile Chiriac Petru. Pentru aceste motive,
Faţă de lipsa de procedură cu partea vătămată Bejan Didi care este plecat la muncă pe raza municipiului Mangalia fără a i se cunoaşte adresa, în temeiul art. 177 Cod procedură penală, instanţa va dispune citarea acestuia şi prin afişare la Consiliul Local al comunei Coşula, judeţul Botoşani. Văzând că din procesul-verbal încheiat de lucrătorii de poliţie cu privire la executarea mandatului de aducere emis pe numele martorei Lupu Elena Maria rezultă că aceasta este plecată în străinătate, instanţa va dispune citarea acesteia la domiciliu şi citarea celorlalte părţi fără termen în cunoştinţă. Pentru aceste motive,
Faţă de lipsa relaţiilor solicitate Postului de Poliţie Coşula, instanţa va acorda un nou termen şi va dispune revenirea cu adresă, cu atenţionarea Şefului de Post că va fi amendat în cazul netrimiterii relaţiilor solicitate. Va dispune citarea martorului din lucrări cu mandat de aducere şi citarea părţilor vătămate fără termen în cunoştinţă. Pentru aceste motive,
Pentru lipsa de procedură cu partea vătămată Bejan Didi şi audierea martorului din lucrări.
Pentru lipsa părţilor şi audierea martorilor din lucrări.
Pentru lipsa părtilor vătămate şi a inculpatului.