D*** V******
ReclamantM** I**
PârâtM** E****
PârâtT**** G*******
MartorC***** A**
MartorRespinge cererea. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.09.2008.
Amâna pronunţarea cauzei la data de 16 septembrie 2008.
Amâna pronunţarea cauzei la data de 9.09.2008.
termen pentru a se lua cunostinţă de actele depuse
Admite în parte cererea.
termen fată de cererea de amânare a judecatii depusă de apărătorul pârâtilor
termen pentru a se lua cunostintă de continutul raportului de expertiză
termen fată de lipsa expertizei
termen pentru efectuarea expertizei
Termen pentru emiterea unei adrese către B.L.E de pe lânga Tribunalul Vâlcea
Termen pentru emiterea adresei către B.L.E.de pe lânga Tribunalul Valcea pentru a înainta o lista cu expertii specialitatea constructii
Admite în parte în principiu cererea de la fila 1 dosar astfel cum a fost completată prin cererea de la fila 58 dosar. Admite în parte în principiu cererea reconvenţională de la fila 33 dosar. Respinge excepţia inadmisibilităţii capătului 2 din cererea principală , invocată e pârâţi. Respinge excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune invocată de reclamantă cu privire la cheltuielile necesare şi utile. Constată că reclamanta şi pârâţii se află în indiviziune cu privire la imobilul casă , situat în Rm.Valcea, str.Gorunelului,nr.8, astfel cum a fost identificat prin contractul de întreţinere autentificat sub nr 983/18.06.1998 al BNP Pop Vasile. Constată că reclamanta este proprietara imobilului anexă edificat la imobilul anterior menţionat, fără acoperiş. Constată că pârâtii au efectuat cheltuieli necesare şi utile pentru buna folosinţă a imobilului situat în Rm.Valcea, str.Gorunelului, nr.8,şi anume :contravaloarea materialului lemnos folosit la acoperiş,contravaloarea manoperă acoperiş, contravaloare manoperă şi materiale pentru tencuieli interioare, contravaloare manoperă şi materiale pentru şapa turnată în cameră şi bucătărie. Dispune numirea în cauză a unui expert constructor care să identifice imobilele , să propună variante de lotizare prin atribuirea în natură conform cotelor stabilite de instantă. De asemenea expertul va calcula şi contravaloarea cheltuielilor necesare şi utile astfel cum au fost reţinute de instanţă. Fixează onorariu provizoriu de expert în sumă de 400 lei ce va fi achitat în mod egal de părţi. Fixează termen de fond la data de 8 mai. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 17 aprilie 2007.
Amână pronunţarea la data de 17 aprilie 2007.
Amână pronunâarea la data de 10 aprilie 2007.
Amână pronunţarea la data de 03 aprilie 2007.
în vedererea administrării probatoriului.
în vederea administrării probatoriului
în vederea administrării probatoriului