S*** N* P****
CondamnatRespinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul deţinut Stan Petre, fiul lui Natural şi Alexandrina, născut la data de 24.12.1969, CNP *********4622, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi. In baza art. 450 al. 2 Cpp fixează termen de rediscutare la data de 15.03.2007. In baza art. 192 al. 2 Cpp obligă pe petent să achite suma de 100 lei noi (RON) cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 3 zile. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 August 2006
Se citează condamnatul la Penitenciarul Colibaşi. Se emite adresă către Penitenciarul Spital Colibaşi pentru a ne comunica: relaţii cu privire la mandatul în a cărui executare se află petentul, data încarcerării, câte zile a executat, dacă a fost folosit la muncă, iar in caz afirmativ, câte zile i se consideră executate ca urmare a muncii prestate, dacă a fost luat in discuţie de Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată, comportamentul petentului pe perioada detenţiei, precum si copia mandatului in a cărui executare se află condamnatul. Amână judecarea cauzei la 25.08.2006. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 August 2006