S* A********* R********* -****** S*
ReclamantU*** R***** H******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 2.034 lei (RON), reprezentând contravaloare prejudiciu. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a dobânzii în materie civilă, aplicabilă la suma de mai sus. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 500 lei (RON), reprezentând cheltuieli de judecată, rezultată în urma compensării parţiale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 03.10.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi 26-09-2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză Savu Romeo, pentru a întocmi raportul de expertiză, cu citarea părţilor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.09.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iunie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea formulată de reclamanta S* A********* R********* -****** S* prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare ca nedovedită. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză Savu Romeo, pentru a întocmi raportul de expertiză, cu citarea părţilor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.07.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iunie 2007.
Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa raportului de expertiza. Reia adresa către expert in vederea efectuării lucrării, cu avertisment de amenda, cu menţiunea ca este al doilea termen de judecata la care nu a depus lucrarea dispusa in cauza. Reia procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţa cf. art. 85 C.pr.civ. Amâna judecarea cauzei la data de 06.06.2007 Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Mai 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Emite adresă către expertul desemnat în cauză Savu Romeo pentru efectuarea expertizei tehnice auto. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 02.05.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Martie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Dispune efectuarea unei expertize tehnice contabile cu obiectivele menţionate în considerente. Desemnează, prin tragere la sorţi, potrivit disp. art. 202 C. proc. civ., un expert tehnic în specialitatea auto şi anume pe Savu Romeo. Fixează onorariu provizoriu în cuantum de 400 RON în sarcina reclamantei. Pune în vedere reclamantei, prin adresă, să achite onorariul de expert, sub sancţiunea suspendării prevăzută de art. 1551 C.proc. civ. Emite adresă către expertul desemnat în cauză, după achitarea onorariului. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 28.03.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Februarie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Repune cauza pe rol in vederea punerii în discuţie a probei cu expertiza tehnica. Amână cauza la data de 21-02-2007. Se citează părţile. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Ianuarie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână pronunţarea la data de 24-01-2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Ianuarie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citează pârâtul cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17.01.2007 . Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Noiembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de pârâtul Ursu Răducu, privind acordarea unui termen pentru a-şi angaja apărător. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 29.11.2006. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi 01.11.2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Noiembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 01.11.2006, pentru când se citează pârâtul cu copie de pe înscrisuri. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi 04-10-2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Emite adresă către creditoarea ASIROM SA, pentru ca aceasta să depună la dosarul cauzei, până la termenul de judecată următor, înscrisurile de care înţelege să se folosească, sub sancţiunea suspendării, prevăzută de art 1551 Cpc. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.10.2006 Cu drept de cerere în anulare odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 August 2006.