S* A********* R********* -****** S*
ReclamantD******* I*****
PârâtConstată perimata acţiunea formulată de reclamanta S.C. Asigurarea Românească -Asirom S.A., împotriva pârâtului D. I. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Decembrie 2008.
Anuleaza cererea de repunere pe rol ca netimbrata si in consecinta mentine suspendarea dispusa in cauza prin incheierea de sedinta din 24.10.2006.
Pune in vedere reclamantei sa achite taxa de timbru in cunatum de 9 lei pentru cererea de repunere pe rol, sub sanctiunea anularii cererii ca netimbrata. Pune in vedere reclamantei sa faca dovada platii catre persoana pagubita, precum si dovada comunicarii convocarii la conciliere directa. Mentine obligatia in sarcina paratului de a depune la dosar certificat de grefa care sa cuprinda modalitatea de solutionare a plangerii contraventionale. Amână judecarea cauzei la data de 16.10.2007.
În baza dispoziţiilor art 155 indice 1 din C. Pr. Civ, suspendă judecarea cauzei până la îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite de instanţă în sarcina sa.
DISPUNE Se citeaza reclamanta, cu mentiunile de la termenul anterior. Amână judecarea cauzei la 24. X. 2006
DISPUNE Încuviinţează pârâtului cererea de acordare a unui nou termen în vederea angajării unui apărător. Respinge solicitarea referitoare la acordarea termenului în data de 29 septembrie, pentru motivul arătat în considerente. Pune în vedere pârâtului să depună la termenul viitor un certificat de grefă de la instanţa unde are pe rol litigiul invocat. Pune în vedere reclamantei – prin citaţie – să depună la dosar un timbru judiciar în valoare de 0,5 RON. Se citează reclamanta. Amână judecarea cauzei la 26. IX. 2006