A**** A****
Apelant InculpatB*** G*******
Apelant InculpatS*********** S*
Apelant ASIGURATORE*** I**
Intimat Parte civilăS******* V*******
Intimat Parte civilăÎn baza art.379 pct.2 lit.”a” din Codul de procedură penală; Admite apelurile inculpaţilor A**** A**** şi BUŞA GEORGIAN, declarate împotriva sentinţei penale nr.1282/2 mai 2006 a Judecătoriei Bacău, pronunţată în dosarul nr.16861/2005, în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicate (principale şi accesorii) şi plata cheltuielilor de spitalizare, a daunelor materiale şi morale. Desfiinţează sentinţa apelată sub aspectele arătate. Reţine cauza spre rejudecare şi în fond: În baza art.86/1 Cod penal. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A**** A****, prin sentinţa apelată. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului BUŞA GEORGIAN prin sentinţa apelată. Potrivit art.86/2 Cod penal, stabileşte pentru fiecare inculpat câte un termen de încercare de 5 ani, care se va socoti de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Pe durata termenului de încercare fiecare inculpat se va supune măsurilor de supraveghere prevăzută de art.86/3 Cod penal, după cum urmează: -să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Suceava (în cazul inculpatului A**** A****) şi la Serviciul de Probaţiune Prahova (în cazul inculpatului BUŞA GEORGIAN), desemnate cu supravegherea celor doi condamnaţi; -să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare, care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; -să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă; -să nu conducă nici un vehicul. Atrage atenţia celor doi condamnaţi cu privire la conţinutul art.864 Cod penal. În temeiul art.71 alin.5 Cod penal; Dispune suspendarea pedepselor accesorii aplicate celor doi inculpaţi. În baza art.51, 52, 54 alin.2 din Legea nr.136/1995, modificată prin OUG nr.61/2006 coroborat cu art.10 din Ordinul 8 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Obligă în solidar pe asiguratorii S.C.”OMNIASIG”S.A. şi S.C.”UNITA”S.A. la plata următoarelor despăgubiri civile: -418,08 lei RON actualizată la data executării către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău; -2.203,18 lei RON actualizată la data executării către Spitalul Judeţean Focşani, judeţul Vrancea; -5.000 lei daune morale către Crăciun Ion; -5.000 lei daune morale către Roşu Florea; -4.000 lei daune morale către Ene Ion; -5.000 lei daune morale către Duia Gheorghe; -1.000 lei daune morale către Florea Ionuţ. În baza art.379 pct.1 lit.”b” din Codul de procedură penală; Respinge ca nefondat apelul asiguratorului S.C.”OMNIASIG”S.A. – Sucursala Bacău declarat împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Constată că apelantul inculpat A**** A**** a fost reprezentat de avocat ales. Dispune plata din fondul special al Ministerului Justiţiei a sumei de 100 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat BUŞA GEORGIAN. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile inculpaţilor rămân în sarcina acestuia. În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală; Obligă apelanta S.C.”OMNIASIG”S.A. – Sucursala Bacău la plata sumei de 60 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 martie 2007.
procedură nelegală cu asiguratorul S.C."Unita" T 06.01.2007
T 9 01 2007 ORA 13 C 3
LIPSA PROCEDURĂ
LIPSĂ,PROCEDURĂ