C******* E******
PetentC******* Z******
IntimatP********** V**** F*****
IntimatÎn baza art. 2781 al. 8 pct. a, repinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C******* E****** ( citat la Consiliul local sector 3) în contradictoriu cu intimaţii C******* Z****** şi P********** V**** F***** ambii cu domiciliul în Bucureşti, bd. Nicolae Grigorescu nr. 27, bl. Y9C, ap. 8, sector 3 împotriva rezoluţiei nr. 571/P/2002, respectiv a soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale faţă de cei doi intimaţi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 217 al. 1 C.p., neînceperea urmăririi penale faţă de P********** V**** F***** pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a C.p. şi a ordonanţei nr. 9772 bis/P/2002 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatei C******* Z****** şi aplicarea unei sancţiuni administrative pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 320 C.p. şi neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul P********** V**** F***** pentru sâvârşirea aceleiaşi infracţiuni. Menţine soluţiile pronunţate prin rezoluţia nr. 571/P/2002, respectiv a soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale faţă de cei doi intimaţi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 217 al. 1 C.p., neînceperea urmăririi penale faţă de P********** V**** F***** pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a C.p. şi prin ordonanţa nr. 9772 bis/P/2002 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatei C******* Z****** şi aplicarea unei sancţiuni administrative pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 320 C.p. şi neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul P********** V**** F***** pentru sâvârşirea aceleiaşi infracţiuni ca legale şi temeinice. În baza art. 192 al. 2 C.p.p. obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 120 ron ( 1.200.000 lei). Cu drept de recurs în 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.03.2006.
Amana pronuntarea la 24.03.2006
LIPSA PARARE PETENT
lipsa procedura cu petentul si lipsa aparare intimata C******* Z******